Ultima actualizare: azi, 12:48
Naţionale

Caz halucinant! Un bărbat a sechestrat doi muncitori, iar apoi i-a omorât cu polițiștii la ușă

Caz halucinant! Un bărbat a sechestrat doi muncitori, iar apoi i-a omorât cu polițiștii la ușă. Doi muncitori, de 36 și 52 de ani, au murit înjunghiați, luni, în timp erau la muncă, într-un apartament din Onești, județul Bacău. Ei au fost sechestrați și apoi înjunghiați de fostul proprietar al imobilului în care lucrau meșterii. Acesta, la rândul său, a fost împușcat de poliție în momentul intervenției forțelor de ordine, care a avut loc după câteva ore de negocieri, potrivit Digi24.

Fostul proprietar al imobilului, care a pierdut apartamentul în urmă cu 12 ani, în favoarea companiei unde lucrau victimele, i-a sechestrat pe cei doi și a încercat să obțină drept răscumpărare pe fosta sa proprietate. Chiar el a sunat la poliție să spună că îi ține pe cei doi sechestrați, sub amenințarea unui cuțit. Negocierile cu specialistul poliției din Bacău au eșuat, așa că agresorul, un bărbat de 68 de ani, i-a înjunghiat pe cei doi muncitori.

14 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Ce miliție avem,vai de steaua lor. Și mai vor măriri de salarii,ar mai trebui tăiat din ele la ce competenți sunt. Să nu poți anihila un moș înarmat cu un cuțit, dacă avea armă de foc,oare ce se întâmpla. Îi ciuruia și pe milițieni. La metrou au fost viteji cu tânărul ăla fără mască. Concluzia, în țara asta poți omorî , tâlhări liniștit ,nu te oprește și pedepsește nimeni,dar să ai mască. Dacă nu ești botnițar ai dat de dracu.

  2. Cetateanul turnentat Răspunde

    Ceea ce au facut politistii e o mizerie.
    Au lasat oamenii nevinovati sa moara!
    Asa au facut si in cazul Caracal.

    • Romanistan citizen Răspunde

      Cetățenii ăia “nevinovați” au venit la furat, apartamentul era devalizat, golit sistematic. Cu restul sunt de acord. Am văzut la știrile de dimineața imagini cu intervenția. Incompetență totală!! Practic au împins omul la aceste fapte! Felicitări milițiștilor de acolo!😱🤮

      • Cetateanul turmentat Răspunde

        Eu cred ca tu esti politist si acum cauti scuze, ca sa dati vina pe morti. Cum va e obiceiul.

        • Romanistan citizen Răspunde

          @Cetateanul turmentat. Dacă mi-te-ai adresat mie atunci îți recomand să-mi recitești comentariul. Am impresia că ai înțeles exact invers. Rar am văzut atâta incompetență și neprofesionalism ca în acest caz! Practic l-au împins de la spate pe bătrân să facă ce a făcut și la final chiar au grăbit deznodământul. Cei care au participat la acțiune îs buni toți de pensii speciale? Pe naiba! Bătaie de joc pe bani publici! Acum am fost destul de explicit?
          I-auzi, că eu aș fi polițist!?!? Brrr!

    • Cetateanul Răspunde

      De ceva ani s-au stricat treburile … cine vede dar nu intelege … eu zic ca e mai bine sa-ti cumperi un spray bun de autoaparare decat sa astepti Politia sa te salveze !

  3. Sm Răspunde

    De la Securitatea română nu poți avea pretenții,ca și doctorii, poți să le dai milioane salariu și degeaba, atâta pot. Dar ce este ciudat cum naiba doi tineri se lasă omorâți de bătrânul ăla. Dacă avea un pistol înțelegeam,dar avea cuțit, trebuie să se apropie de tine să te înjunghie. În timpul ăsta celălalt venea din altă parte și îi dădea cu ceva în cap. Cică,i-a legat,cum dracu el singur ii leagă pe ăia. Ciudată situația. Dar revenind la vitejii purtători de uniformă, în altă țară,nu bananieră ca Romania,aduceau un lunetist în blocul vecin și în câteva minute ninjalăul era trimis pe plaiurile vânătorii. Dar asta într-o țară normală. Poate, cum zice @Altu,a întrebat negociatorul dacă au mască, răspuns afirmativ, și atunci a considerat că sunt protejați. Cu ce am greșit noi românii să fim conduși de așa incompetenți!?

  4. AziNu Răspunde

    Incompetenta ca deobicei. Chiar v-ati asteptat sa-i salveze? Nu in RO

  5. ... Răspunde

    Vinovați pentru situația creată sunt autoritățile care și-au bătut joc ani la rândul de bătrân, 13 ani!!! Eu zic că este destul de răbdător totuși bătrânelul. Colac peste pupăză tot din cauza autorităților care au intervenit s-a escaladat brusc situația creată la bloc. NU așa se intervine în asemenea situații!!! Dar dăm bani grei de ani de zile pe incompetență crasă, apoi ne mirăm că murim prin spitale sau rămânem cu dreptatea în mână. Nu cred că trebuie să dau exemple, cred că știe fiecare câte una din anturaj.

  6. H&R Răspunde

    Romania, tara lucrurilor bine facute. Sau cum era sloganul.

  7. Cetateanul Răspunde

    Sincere condoleante !
    Cand o sa ne invatam ca statul (alti oameni de fapt) nu ne poate apara de mai nimic ?
    Cine iese din casa fara cel putin un spray de calitate la indemana este naiv ! Nu zic ca te poate scapa din orice situatie dar uneori iti da un minim avantaj, care poate insemna totul intr-o situatie limita !

    • ... Răspunde

      Mda. O singură observație atunci. De ce se consideră atunci unii așa de speciali? Mai ales în prag de pensionare superspecială? Sau mai bine zis de ce îi mai plătim așa bine și de ce îi dăm drepturi peste capul nostru cu nemiluita???

      • Cetateanul Răspunde

        Traiul zilnic este cu mult mai periculos decat acum 30 de ani . Infractorii rad de politisti, legile sunt de partea lor ! Plus ca si politicienii s-au transformat in infractori votand legi impotriva noastra . Peste tot pacanele, pariuri, birturi, credeti ca o sa fie mai bine sau mai rau ? Protejati-va dumneavoastra si familia dumneavoastra, lasati ce spun altii sa tina pentru ei !

  8. Nicusor Răspunde

    Pfaiiiiiiii cine este de acord cu mine? Dar m-i se pare ca innebuneste lumea incet incet 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.