Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Razii pe șoselele din județ, în weekend. Sute de sancțiuni și zeci de permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 19 – 21 martie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, în acest sfârșit de săptămână, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 103.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 33 de conducători auto, astfel:

  • 19 șoferi, cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 102 km/h și 147 km/h;
  • 6 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 23 și 77 de ani, au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu;
  • 3 conducători auto, cu vârste cuprinse între 51 și 63 de ani, au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice, având alcoolemii de 0,38 mg/l, 0,08 mg/l, respectiv 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat;
  • alte 5 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru diverse abateri la regimul rutier.

Totodată, au fost ridicate de polițiști 7 certificate de înmatriculare.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.