Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu la o casă din Mădăras. Intervenție de urgență a pompierilor

ACTUALIZARE. Incendiul ce a avut loc astăzi la o casă din localitatea Mădăras a izbucnit de la un aparat electrocasnic lăsat prea mult în funcțiune. Pentru lichidarea incendiului au intervenit 12 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și pompierii voluntari din cadrul SVSU Ardud.

,,Cauza probabilă de producere a incendiului este efectul termic produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune. Au ars tavanul din lemn și mobilierul din două încăperi și s-au degradat aparatele electrocasnice”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

La fața locului a fost solicitată și o ambulanță. Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Știrea inițială:

Pompierii intervin pentru lichidarea unui incendiu la o casa de locuit în Mădăras.

La fața locului s-au deplasat 11 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, pentru lichidarea incendiului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ardud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.