Ultima actualizare: azi, 16:10

Locale

Comparație FOTO Lumina Sfântă: La Cluj cu mască, la Satu Mare fără

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns ieri seară în România, pe aeroportul Otopeni, fiind distribuită mai departe către biserici, iar la miezul nopții a fost împărțită credincioșilor. Sfânta Lumină a ajuns la Satu Mare după ora 22.00 și a fost întâmpinată de zeci de preoți și credincioși, însă mulți dintre cei prezenți sâmbătă noaptea pe aeroportul Satu Mare ”au uitat” de masca de protecție.

În Satu Mare, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost întâmpinată de zeci de persoane care nu purtau masca de protecție. Oamenii au cântat și s-au bucurat că Iisus Cristos a Înviat, însă au uitat pentru câteva zeci de minute că suntem în pandemie. În Cluj de exemplu, toți cei prezenți pe Aeroportul Internațional Avram Iancu au purtat masca de protecție, Lumina Sfântă fiind așteptată, potrivit colegilor de la PortalCJ, de zeci de preoţi şi credincioși dar și de Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț.

Lumina Sfântă la Satu Mare: măștile de protecție au cam lipsit

Lumina Sfântă la Cluj

 

10 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Dye era Cozma la Aeroport nu să întâmpla haosul și dezmățul ăsta !

  2. Unu Răspunde

    Uma două făcea ordine și țâi punye la punct. Dar echipajul de politie care o fost cu Dacia Logan de culoare albă SM 08 POW , precum si cei de la Politia de Frontiera cu Dacia Duster inscripționat de ce nu au luat măsurilw legale ???

    • Sugolan Răspunde

      Nu te pui cu sugolan, acest Teo din dosie de Sătmar!

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Aia cu Dusteru militziei de frontiera era sclavii pochimii din MM, or mers cu girofatu in fata lor sa le faca partie, sa nu stea dupa esapamentu p-limii de rand. Amu intrebarea ar fi cine o dat ordinu asta, si cum de fac ei misiuni de-astea?

  3. Unu Răspunde

    Ialai mă și pă aiesta !. No urgent identificat și suspendat permisul de conducere pe 90 de zile. Așteptăm Portalsm un răspuns .

  4. Cetateanul Răspunde

    Unde este prezent porcul și hoțul de sOOCOLAN numai prostii se întâmplă.
    Dacă ar arde toate bunurile care le are din furat,nu ar rămâne cu aproape nimic,nici el și nici băiatul său,care este tot preot.

    Era să uit mai ȘOCOLAN..
    Cu cât ai cumpărat casa de la doctoru Barbu petru fiul tău?

    De unde ai avut atâția bani?

    Un om cinstit nu poate să-i facă în trei vieți.

    Așteptăm răspunsul tău.

  5. Pop Ioan Răspunde

    A cumparat casa din banii proveniti de la SC Bojtor-Socolan SRL care produce module electronice inclusiv pt NASA si BOEING fara sa aiba in dotare macar o banala sursa de alimentare.
    http://www.bamproto.com/about.html
    Marea majoritate al “mincitorilos” sint preoti.

  6. Pop Ioan Răspunde

    mincitorilos = muncitorilor

  7. Cetateanul Răspunde

    Popica,lasă-l te rog frumos pe nesimțitul de sOCOLAN să răspundă el la întrebările puse.
    Pot să pun pariu cu tine, că nu ne va răspunde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.