Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

FOTO. Coadă în cea de-a doua zi a Maratonului de Vaccinare de la Satu Mare

Maratonul Vaccinării continuă în parcarea Shopping City Satu Mare, interesul fiind unul crescut și în această a doua zi a acțiunii. Oamenii s-au adunat încă din această dimineață și stau la coadă pentru a se putea vaccina.

Peste 300 de persoane s-au vaccinat ieri, în prima zi a maratonului, o medie de peste 50 de vaccinări pe oră, iar interesul oamenilor pentru această acțiune organizată în parcarea mall-ului continuă. Zeci de persoane au început să se adune în fața centrului de vaccinare încă din această dimineață, iar organizatorii se așteaptă ca astăzi numărul celor imunizați să crească.

CITEȘTE ȘI:

 

31 comentarii

  1. Sm Răspunde

    Uite, că a învățat și statul român ceva. Puterea exemplului și efectul de turmă funcționează cel mai bine. Am cunoscuți care erau antivaccinisti convinși și s-au vaccinat. Dacă îi întrebi de ce,nu spun că de frică ,pt alții,etc. ci pt că s-au vaccinat vecinii, rudele,colegii,etc. și atunci au vrut și ei. Să vedeți la țară ,convingi vreo doi și apoi tot satul îi va urma. Vor rămâne nevaccinați doar cei cu principii și cei care gândesc singuri. Ei vor fi periculoși pt sistem și vor fi asupriți. Comunismul în variantă nouă,mai subtil dar mai dur. Noua normalitate a început.

    • Sm Răspunde

      corectie… voiam sa zic cei care gandesc cu C U R U la fel ca mine, nu cei care “gandesc singuri”

    • Dr. Răspunde

      Fraților, e foarte simplu acum, în privința coronavirusurilor: dicționarul medical spune că nu există medicament, nu există remediu, nu există nici o soluție împotriva coronavirusurilor. Acest covid este un coronavirus, deci nu se poate inventa nici un medicament. De ce? Tot dicționarul medical spune că datorită faptului că face foarte multe mutații. Se transformă el pe el însuși în tot felul de forme. Se cheamă, în termeni medicali, virus pleomorfic. Deci nu ne certăm cu Dicționarul! Dacă dicționarul spune că nu este tratament, nu este tratament. Și mă veți întreba: și ce fac acum ăștia cu vaccinul. Păi se ceartă ei înșiși cu dicționarul.  Dacă de mii de ani de când e medicina nu s-a găsit o soluție concretă pentru aceste viroze, gripe, nici de-acum înainte nu se vor găsi. Dar ei ce vor să facă? Ei spun așa: vă facem un vaccin, pe care va trebui să-l repetați, care o să vă modifice structura celulei umane, în speță ARN-ul – acidul ribonucleic – , astfel încât, virusul dacă intră în organism, să nu vă mai poată afecta.

      Dar știți care este problema? Că, dacă s-a modificat structura internă a celulei, la 3 lucruri trebuie să se aștepte omul: 1 – Cancer, 2 – Infertilitate și 3 – Moarte. Adică slăbirea imunității și părăsirea sănătății desăvârșite.

      • covid 19 Răspunde

        @Dr. Unu la mână tu nu poţi fi frate cu mine pentru că, dacă ai fi îtradevăr un medic ai lupta în breaslă pt. Adevărul de care zici nu pe forumuri unde sunt acceptabile rezultate verificate. Doi la mână chiar azi s-a vorbit la TV despre…tratament la americani. Evreii au preocuparea de mai demult. Întradevăr că coronavirusul are manifestări mai deosebite (de aceea probabil şi alerta a fost una panicată) dar ştiinţa face progrese în ritm accelerat, dicţionarele trebuie reînoite. De unde ştii tu la ce lucruri trebuie să ne aşteptăm dacă ne vaccinăm. În SM nu există medici care să emită teorii peste cele emise în lumea medicală. Medicii noştri sunt mult mai modeşti. Îi respectăm că alţii nu avem dar nu le putem accepta teorii ,,contra” pe forumuri. Altul este parcursul teoriilor medicale.

        • hakkate Răspunde

          Soluția este tratament uzual prin pastile care determină organismul să-și dezvolte imunitatea proprie. Nu neapărat vaccin pentru că în marea majoritate a cazurilor de coronaviruși de pe piață mare efect nu mai are . Atâta s-au schimbat într-un an și ceva. Nu putem și nu ne permitem an de an sau din 6 în 6 luni să ne tot vaccinăm. Nu e fezabil nici ca infrastrutură sanitară și nici financiar. Aștept medicamentul care se administrează oral. Și înainte mulți care se vaccinau antigripal dezvoltau cu tot cu vaccin forme mult mai grave de gripă sezonieră și aia e doar o gripă bleagă nu coronavirus.
          Nu dați cu părerea dacă nu e meseria voastră. Atât. Iar care se autoproclamă pe aici medic și postează de zori atâta și atâtea îi transmit că dacă mă supăr o să transmit către spitalul județean că ia să mai verifice care are timp de prostioare și de postări! Înseamnă că are program lejer pe când alții trag tare în locul lui.

          • covid 19

            @hakkate, De unde scoţi afirmaţia că vaccinul ,,mare efect nu are”? Nu eşti mai breaz decât cel ce-şi zice Dr. Soluţia prin pastile zici? Da’ nu-ţi distruge stomacu? Şi în prezent unii preferă antibioticele sub formă de injecţie din acest motiv. Tu aştepţi tratamente dar ce-ai zice dacă Big Farma îţi dă cu flit: Nu, avem vaccin, e bun vaccinul ? Este comic să aştepţi alte soluţii de la cei pe care îi blamezi (mă refer la voi ăştia ,,anti”)

      • Rodica Răspunde

        De obicei nu jignesc pe nimeni niciodată dar esti prost tare

        • Fasz Răspunde

          După ce am primit vaccinul, m-am pisat în grădină, s-a ofilit iarba zici că am dat cu ierbicid!

      • bacteriolog Răspunde

        @Dr =Indrugi prostii, tot ce scrii este fals, dezinformezi populatia. In Ungaria recent un posta ca tine a luat 6 luni inchisoare cu executare pt raspandire de informatii false despre pandemie. Romanii sunt prosti, se lasa informati de cei ca tine, si de retele sociale, iarasi plin de informatii false. ARN ul introdus arata organismului cum arata partea virusului cu care se lipeste, intra in celula, si organismul raspunde cu creere de anticorpi la el. E mai complicat putin, dar am explicat sa inteleaga toata lumea. Numarul celor vaccinati este foarte mare, tehnologia ARN mesager este folosit numai in Pfizer si Moderna, restul sunt “clasice” tehnologie Vector.

    • Fely Răspunde

      Să vă f…ți vaccinul , am fost în Dubai iar în aeroport nu au luat 8n considerare că am fost vaccinata, au făcut teste nou , nu au fost curioși de vaccin . Așa că îl puteți suge .

      • Garcea Răspunde

        O fi citit si ei pe net ca in Ro sunt la cumparat rezultate teste false, si s-au gandit xa romanul descurcaretz are si adeverinta vaccinare falsa, asa cum se gasesc in Brazilia.

  2. Altu Răspunde

    O poză cu drona vă rog , că nu văd capătul rândului. Oare e blocat Drumul Careiului, că am drum prin zona și să ocolesc.

  3. Palincas Răspunde

    Oilor vaccinațivà

  4. hakkate Răspunde

    @covid 19. Dacă ai școală în domeniu atunci ești rușinea meseriei. Eu sunt farmacist cu ceva-ceva vechime în domeniu. Adică nu coborât din bancă ieri ci practicând meseria zi de zi. Și israelienii deja au ceva în teste deja de 2 luni. Idem Bayer. Idem americanii. Înseamnă că tu ești mai deștept. Sau crezi că ești mai deștept. Soluția asta este nu ce se spune. Îți spun eu că față de varianta sudafricană sau asta indiană vaccinul e ca și zero, sau mai degrabă loterie. Big pharma nu te vrea sănătos. Ghici de ce?
    Încă un lucru. Dacă cineva nu este de acord cu tine înseamnă că e anti???? Unde este aici logica????

    • Ser Farmacist Răspunde

      @ hacakat ; Mare experienta poti sa ai ,cat un purice creier.Pana ies pastilele vaccinul este singura solutie.Daca era terminat in toata lumea ,nu apareau tot felul de variante mutante.
      Dupa aparitia pastilelor vor aparea alti carcotasi ca : au aparut prea repede , ca nu se stie efectele secundare etc !
      Ar trebui sa spui la care lucrezi ,sa ocolesc ,nici aspirina nu as lua acolo .

      • hakkate Răspunde

        Reacția te te definește. Dacă nu știi ceva mai bine taci. Nici eu nu ți-am dat sfaturi cum să cari gunoiul de la porci în spate.

      • Dr. Maus Răspunde

        Ți-aș explica cu plăcere ce și cum cu virusologia asta dată naibii dar se pare că nu e cazul că tu ești deja doctor de doctor, honoris causa cu suma cum laudae și tot ce se mai poate. Nici nu știam ce noroc pe capul nostru că te avem printre noi!😱🤔😤🤮💩

    • bacteriolog Răspunde

      Vaccinul are efect si pt variante, adevarat ca ceva mai scazut ,dar incomparabil mai mare decat fara vaccin .Si depinde si de vaccin , de ex cel Sputnic V are efect la toate .

      • hakkate Răspunde

        Daaa, daaa. Și să nu uiți să spui și “Tatăl nostru” de 10 ori până ajungi să crezi ce afirmi. Cum plm să ai tu vaccin care are efect când varianta indiană a apărut de nici o lună? Cine să îți facă evaluarea vaccinului și pe bază de ce?

        • bacteriolog Răspunde

          Vaccinul Pfizer codifica doar exteriorul virusului ,deci o mutatie majora poate afecta din eficienta.Vaccinul rusesc = singurul din lume la care doza 2 este total alta decat prima ,ca la celelalte ,codifica toate partile din virus ,deci ajunge si recunoasterea doar a unei particici din el .Deci nu conteaza cand apare o mutatie pentru ca nu se chimba niciodata totul .Asta ar trebui sa stii daca esti asa mare specialist !!!!!!!!

          • hakkate

            Ei, nu chiar aşa mare specialist că n-am înţeles nimic.

          • @hakakat

            Daca nu ai inteles nimic, inseamna ca esti un impostor, cine are facultatea de farmacie ar trebui sa stie, sa inteleaga.

    • Sâcă Răspunde

      KAKAKE . Farmacist ,auzi , cu așa pregatire care o arăți aici pe forum, nici la veterinară nu te-aș ține….

      • hakkate Răspunde

        Tu îngrijește-te de competențele tale, alea puține. Din ce am citit de la tine ești printre cei mai debili comentatori de aici. Acasă probabil ești apelat ca și Mukles.

      • vasilescu Răspunde

        Ferma de crescut rame pentru pescuit angajam farmacist ,salarizare deosebita .Doar persoane vaccinate .

        • vasilescu Răspunde

          Am uitat sa spun ca postul este deja ocupat de mine. Ca de cand nu iau pastilele regulat sunt mai uituc putintel.

  5. covid 19 Răspunde

    Tu, în schimb, vei fi mândria ţării. Bine, nu acum ci când toată lumea îşi va da seama că tu ai avut dreptate şi mapamondul nu. Nu am şcoală în domeniu dar am atâta cât să recunosc toţi păcălicii care susţin că albu-i negru. Va trece şi situaţia asta şi şi voi veţi rămâne cu lupta voastră într-un război care s-a terminat (ca soldatul japonez în junglă). Până atunci faceţi mult rău societăţii cu părerile voastre.

    • hakkate Răspunde

      @covid19. Singura problemă a ta este că eu nu sunt antivaccin. prin formația mea nici nu am cum să fiu. Când vei pricepe asta vei fi infinit mai împăcat. dar ești departe. La tine problema este că dacă cineva nu este întru totul de acord cu tine asta sigur este dușmanul tău. Așa făceau în anii 50 staliniștii ori stahanoviștii. Nu ești cu nimic mai prejos. În furia ta oarbă rănești și pe cei de partea ta. Câteodată ești penibil rău. Te-aș trimite la Enătescu dar nu mai am cum.

    • hakkate Răspunde

      @covid 19. Încă un lucru. Nu sunt eu mândria țării și nici nu vreau să fiu. Dar numai eu știu câte aș putea povesti despre bolnavi care veneau plângând la mine că nu au acces la medicii lor curanți cu lunile. Știi, medicii ca și mine am depus un anume jurământ. Eu am făcut o școală și nu pot încălca ceva în care cred. În schimb la alții văd că e doar chestie de protocol. De după tastatură e ușor să scrii ceva dar te-aș vedea eu cum te ascunzi când dai ochi în ochi cu pacienții necăjiți și trecuți bine de limita răbdării. Zilnic la culcare te întrebi că oare mai trăiește unul sau altul!

      • covid 19 Răspunde

        Prietene, tu ai spus că vaccinul nu are mare efect deşi oficial se spune contrariul. Nu vei găsi în comentariile mele recomandări de tratamente sau lucruri care exced unei simple observaţii ,,exterioare”. Desfid orice comentariu de natură să zădărnicească lupta anticovid. Celelalte aspecte, cum ar fi neglijarea bolnavilor cronici sau înmormântările sumare, neefectuarea autopsiei etc., sunt aspecte întradevăr de criticat. Du-te la biserică şi roagă-te şi totul va fi bine.

        • hakkate Răspunde

          Tu văd că nu ai ceva. Ocupă-te de treaba ta, de meseria ta. Nici eu nu o să-ți fac recomandări cum să schimbi uleiul la mașină sau cum să tranșezi în abator o vacă. Sau să faci un bilanț contabil. Fiecare să-și facă treaba acolo unde lucrează. Tu îți depășești zilnic competențele. Iar la biserică sigur nu mă duc pentru că știi bine care este poziția (ne)oficială și (ne)asumată a celor în sutană privitoare la vaccinare. Așa cum nu le spun nici eu cum să se roage nici ei să nu-mi spună treburi nelalocul lor privind pandemia. Mai ales că habar nu au. Așa că stai și tu în banca ta. Sau luptă-te cu alți prieteni sau dușmani imaginari de aici. Dar nu cu mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.