În această noapte, la ora 04:06, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru deblocarea unei uși, a unui apartament situat la etajul doi, pe strada Păstrăvului, în municipiul Satu Mare.
În interiorul apartamentului se afla o persoană de sex feminin, în vârstă de 85 de ani, căzută, care striga după ajutor. La fața locului s-au deplasat 11 pompieri militari și un voluntar cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor.
Pompierii au spart geamul de la balcon și au pătruns în interiorul imobilului, unde au găsit victima căzută. După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, femeia a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe cu ambulanța SMURD.
Sursa: ISU Satu Mare