Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Elevă din Satu Mare, printre câștigătorii unui concurs național cu tematică financiară

Zeci de mii de copii au participat până acum la atelierele de educație financiară organizate de Școala de Bani și Școala de Valori. Dintre aceștia, peste 400 s-au înscris în competiția FLiPiada, iar 16 elevi au fost desemnați câștigători. O elevă din Satu Mare a fost premiat în cadrul grupei Exploratorilor.

Premiile puse în joc au valoarea totală de 60.000 de lei, iar în urma competiției, copiii au învățat ce înseamnă inflație și deflație, ce reprezintă trocul, cum se calculează valoarea banilor, ce este dobânda sau cum să economisească sau să gestioneze un buget.

Prima competiție online de tip „vânătoare de comori”, cu tematică financiară, s-a încheiat după patru luni de desfășurare. Peste 400 de elevi din întreaga țară au participat la acest concurs adresat copiilor cu vârste între 7 și 14 ani. Printre câștigători se numără și eleva Uveges Kiara Ana, din localitatea Pișcolt, județul Satu Mare. Lista câștigătorilor poate fi accesată pe site-ul Școala de Valori: https://escoaladevalori.ro/flipiada/.

Participanții au fost împărțiți în două grupe de vârstă: Detectivii (7-10 ani) și Exploratorii (11-14 ani), iar echipele au fost formate din câte patru elevi. Aceștia au parcurs mai multe etape ce presupun rezolvarea unor serii de exerciții și scenarii, folosindu-se de cunoștințele dobândite în atelierele de educație financiară. Obiectivul Detectivilor și al Exploratorilor a fost să strângă cât mai multe puncte FLiPcoins, moneda jocului.

Premiile puse în joc au valoarea totală de 60.000 de lei și sunt distribuite astfel:

  • Grupa Detectivi: premiul I – 16.000 lei/ echipă; premiul al II-lea – 8.000 lei/ echipă
  • Grupa Exploratori: premiul I – 24.000 lei/ echipă; premiul al II-lea – 12.000 lei/ echipă

Mai mult, toți copiii calificați în etapa finală vor beneficia de premii de participare: pușculițe, exemplare ale cărții Școala Banilor Bine Crescuți și ateliere de educație financiară.

În urma competiției, copiii au învățat ce înseamnă inflație și deflație, ce reprezintă trocul, cum se calculează valoarea banilor, ce este dobânda, cum să economisească sau să gestioneze un buget etc.

„Cea mai mare bucurie e când poți vedea concret rezultatele obținute în urma acțiunilor pe care le desfășori. Eu le-am văzut în momentul în care am citit testimonialele participanților și am înțeles că această competiție și-a îndeplinit obiectivul, acela de a-i învăța pe cei mici cât mai multe taine ale educației financiare. Sperăm să înceapă să le pună în aplicare și să devină niște adulți responsabili cu banii lor. Felicitări câștigătorilor, dar mai ales părinților și profesorilor care i-au îndrumat și convins să se înscrie în concurs!”, spune Nicoleta Deliu Pașol, coordonator Școala de Bani.

„Flipiada a fost mai mult decât o competiție, a fost o experiență complexă, o călătorie plină de descoperiri în lumea banilor, în care micuții participanți au fost puși în situația de a experimenta, de a lua decizii, de a reflecta, de a lucra în echipă. A fost o aventură completă, de pe urma căreia concurenții nu au rămas doar cu premii consistente, dar mai ales cu ”achiziții” importante, care îi vor ajuta pe parcursul întregii vieți, contribuind la dezvoltarea unei gândiri financiare conștiente și responsabile”, spune Loredana Dinu, Project Manager FliPiada.

FLiP, Școala de Bani pe Roți este un proiect al Băncii Comerciale Române, derulat în parteneriat cu Școala de Valori, prin care Școala de Bani devine o caravană educațională la bordul unui camion modular. După debutul pandemiei, Școala de Bani pe Roți a trecut în online și îi invită pe toți profesorii și părinții să îi înscrie pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani la atelierele gratuite de educație financiară, susținute acum în mediul virtual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.