Ultima actualizare: azi, 21:45
Locale

FOTO. Încă 10 blocuri reabilitate la Negreşti-Oaş. Aurelia Fedorca a semnat contractele

Încă 10 blocuri vor fi reabilitate la Negreşti-Oaş. Primarul Aurelia Fedorca a semnat contractele de execuţie.

Redăm postarea primarului de pe Facebook :

Am mai făcut un pas mare pentru ”Orașul în care să trăiești, nu doar să locuiești!”
În prezența reprezentanților asociațiilor de proprietari și a proprietarilor, am semnat ✍️ azi contractul de execuție pentru reabilitarea a încă 10 blocuri, în cadrul proiectului ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Negrești-Oaș – Lot II”, finanțat din fonduri europene.
👉Lucrările vor fi executate de Asocierea dintre SC Quatro P SRL și SC Avril SRL, valoarea contractului de achiziție publică de lucrări fiind de 9,2 milioane de lei, TVA inclus.
🔴 Demersurile pentru anveloparea acestor blocuri au fost începute în 2016, în același timp cu lotul I. Împreună cu asociațiile de proprietari, am trecut împreună în acești ani prin proceduri birocratice greoaie, dar în final am reușit. Le mulțumesc proprietarilor care în urmă cu 5 ani și-au dat acordul pentru reabilitarea acestor blocuri și au avut răbdare pe parcurs.
↪ Blocuri ce vor fi reabilitate în Lotul 2
✅ Bloc 7 strada Unirii;
✅ Bloc 6 strada Unirii;
✅ Bloc 9 strada Victoriei;
✅ Bloc 17/A strada Victoriei;
✅ Bloc C8-10-12 Aleea Crinului;
✅ Bloc B 13-15 Aleea Crinului;
✅ Bloc 17-19 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 12-14 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 8-10 Aleea Crinului;
✅ Bloc D 4-6 Aleea Crinului;
Pe de altă parte, se lucrează intens la blocurile reabilitate în lotul 1, 3 din 10 fiind aproape de finalizarea lucrărilor.
↪ Blocuri ce vor fi reabilitate în Lotul 1
✅ Bloc 2 Strada Victoriei;
✅ Bloc 16 Aleea Trandafirilor;
✅ Bloc 13 Aleea Trandafirilor;
✅ Bloc 3 strada Salcâmului;
✅ Bloc 2 strada Salcâmului;
✅ Bloc 1 strada Salcâmului;
✅ Bloc 36 strada Victoriei;
✅ Bloc 35 strada Victoriei;
✅ Bloc 34 strada Victoriei;
✅ Bloc 8 strada Victoriei;
‼️Fac apel la proprietarii din aceste blocuri să se implice activ în continuare, pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor. Reabilitarea celor 20 de blocuri reprezintă un pas important atât pentru cei care locuiesc în aceste blocuri, cât și pentru orașul nostru, care prin aceste investiții și prin altele pe care le derulăm își va îmbunătăți ireversibil aspectul. 🔝🔝🔝

6 comentarii

  1. POPORAN MODEST Răspunde

    Blocurile reabilitate termic contin un procent ridicat de RADON gaz cancerigen . Concluziile sunt ale specialistilor di Cluj -Napoca.

  2. oana Răspunde

    Blonda Oana-Roxana Po. a plecat din Negresit oas la Cluj sa fie amanta unui barbat insurat cu doi copii. Blestemata sa fi c***a ordinara.

  3. Ene Răspunde

    Halal rebilitare. Am vazut cum au lucrat. Au montat gemuri termopan de unica folosinta, la balcoane au pus termopane si nu se pot deschide.

  4. Ana Răspunde

    Dupa reabilitare la blocurile de pe strada Salcamilor a inceput sa ploua in apartamente.

  5. Gyuri Răspunde

    Deci din 10 s-au facut 3 dar mai bag o lista de 20 asa, pt. prosti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.