Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Liviu Dragnea iese din închisoare. Tribunalul a admis cererea de eliberare condiționată

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea acestuia de eliberare condiționată, titrează Digi24. Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

În ședința de joi, Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a ceut să-i fie admisă crerea.

„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Dragnea judecătorului.

Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5, în aprilie, să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Sursa: Digi24

21 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    Si unu care fura o inghetata sa se racoreasca primeste 5 ani. Asta-i justitia din RO.:))

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Liviu Dragnea nu a fost condamnat.
    A fost executat politic in cel mai pur stil stalinist , specific anilor ’50.
    Sa trimiti in temnita al treielea om in Stat pe motiv ca nu stiu ce fatuca angajata la o institutie publica mai chiulea de la serviciu si lucra la partid, este de un penibilism primitiv.
    Cazul asta este o pata pe obrazul justitiei dar din pacate nimanui nu-i pasa.
    Si chiar daca i-ar pasa, nu poti face nimic.
    Nu avem o clasa politica in stare sa adopte o lege a raspunderii magistratilor.
    Acestia pot calca in picioare vietile si destinele oricarui om ca stiu ca nu raspund in fata legii pentru faptele lor !
    Ma ingrozeste gindul ca justitia acum este pe mina # – rezistacilor !
    Dar ma consoleaza gindul ca asta e democratia.
    Poporul a vrut sa-i aduca la putere, i-a adus.
    Poporul a vrut ca Johannis sa aiba “guvernul meu”, si asta i-a dat.
    Daca asta a fost vointa poporului , o acceptam … asta e democratia !

    • Pop Răspunde

      Să-i swugi Paula la Dragnea

      • Dop Răspunde

        Și tu poți lui taică-tu, că a reușit de a face un bou..

        • Pop Răspunde

          Analfabetule ce ești, fugi repede repede la supt,căci Irinică ți-a luat-o in fata și să stai la rand sa o swugi
          Mama prostalailor este mereu gravida,muwistule

          • mda

            Mai traieste ma-ta ?Sa nu care cumva sa mai fete un prostanac asa mare ca tine, ca ar fi mare pacat pentru acest pamant !!

        • Dictatoru' Răspunde

          Esti un Dop. De butoi. Atata poti.

      • Dictatoru' Răspunde

        Tu te-ai saturat?… gunoiule

    • puiemsd Răspunde

      iti tremura izmenele cacacioase? vointa poporului sa returnati toti banii ce i-ati furat! o acceptati? mai greu..

      “Acestia pot calca in picioare vietile si destinele oricarui om ca stiu ca nu raspund in fata legii pentru faptele lor !”
      -asta este valabil in cazul politicienilor din Romania, pentru ce a facut dracnea cu adevarat trebuia sa ia inchisoare pe viata si averile confiscate si returnate poporului

      • Misu Răspunde

        Mirciulica Govor nu a fost să îl aștepte la ieșirea de le pușcărie!? in amintirea vremurilor când tehnic asist, făcea legea in asfaltarea județului SM…..solidaritate mafiota!:)

    • Dictatoru' Răspunde

      Nici nu am citit comentariul tau pana la capat. Doua cuvinte au fost de ajuns. Esti bolnav omule. Du-te la Doctoru’de cap. Executata politic a fost ma-ta de catre taica-tau. Cat poti sa fi de prost? N-am cuvinte…

    • Dictatoru' Răspunde

      Liviu te-a facut pe tine. Daca liviu nu era, nimic nu exista. Pai vezi? Tu esti urmasul unui carciumar, sluga.

    • Dictatoru' Răspunde

      Vezi ca s-a dat “stingerea”. Du-te la nani ca vin brancardierii… Nimeni nu contesta ca esti Vlad Tepes. Maine poti fi Napoleon si poimaine Tuthankamon.. Da parca ti=ar sade mai bine ca… PROSTU’ SATULUI. Fi modest, nu Paranoic.

  3. alazor Răspunde

    “angajata la o institutie publica mai chiulea de la serviciu”

    Lumea nu ar fi zis nimic dacă individele nu erau plătite din taxele și impozitele noastre. Vrei să zici că e ok să furi și că legea nu trebuie aplicată în mod egal?

    • fâs Răspunde

      Singura observație ar fi că Zdragnea a fost judecat și condamnat pentru o faptă pentru care a fost prins la înghesuială și s-au găsit dovezi. În rest are el destulă mizerie după ureche cât să mai fie condamnat încă pentru 100 de ani! Teldrum, Belina etc. Dar ca să vezi! Dacă a băgat la calculator că trebuie să fie băiat cuminte o perioadă și să stea pe kuur mai mult ca sigur celelalte dosare se vor stinge sau se vor pierde în neant. A se vedea cazul Adrian Năstase. Adică probabil peste ani nu va mai prezenta interes. Asta este gustul amar pe care îl are omul când citește asemenea știre, omul de rând. În țara asta mai sunt situații în care prioritar este ca dosarul să fie judecat și să fie cineva găsit vinovat. Adevărul mai puțin. Mă rog, în afară de cazul de față când este clar. Între timp câte și câte se întâmplă pe lângă care se trece razant. Ca să pomenesc numai despre Băsescu și cu flota, dosarul mineriadelor și câte ar mai fi. Vă dați seama că între timp Băsescu după două mandate de prezident acum este europarlamamentar !!!! Dovedit turnător secu !!!! Adică cu declarație în fals semnată de el că nu a făcut parte din aparatul opresiv!?!?

  4. Unu' Răspunde

    MU13 P5D!
    MU13 Dragnea!

  5. Vulpea bi-polara Răspunde

    Mizerii demne de statul paralel… . Sa-l scoata de la racoare taman pe canicula asta😃

  6. Dictatoru' Răspunde

    Asta-i buna!🙂

  7. Dictatoru' Răspunde

    Buna si a ta, fâs.

  8. Satmareanul Răspunde

    Astea care doar muwe psd puteti spune … stim cu totii ca sunteti USR+ … atat puteti spune atat vi sa dat in gura si voi doar atat puteti scuipa … si nu e de mirare ca doar de latrat puteti ca se si vede pe acest deputat de Zathmar … incompetenta voastra … si ar fi interesant sa se faca un control la USR+ sa vedem cum se cheltuie banii publici si in special pentru ce … cred ca a-ti ramane mirati …

    In rest … sanatate multa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.