Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

FOTO. Spectacol și tradiții. Festivalul Tradițiilor și Meșteșugurilor de la Amați, o nouă ediție de succes

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, a organizat duminică 1 august 2021, la Muzeul Comunei Păulești din localitatea Amați, cea de-a V- a ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: primarul comunei Păulești- Zenoviu Bontea, părintele paroh din localitatea Amați – Viorel Marc, domnul deputat – Adrian Cozma, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare- Cristian Valer Beșeni și managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare- Robert Laszlo (fiu al satului și inițiatorul acestui festival).  Cu acest prilej primarul comunei Păulești – Zenoviu Bontea a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în fața unui public numeros și a oficialităților prezente.

Evenimentul a fost centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, au avut ocazia să-și prezinte măiestria.

Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni, a fost unul pe placul tuturor participanților.

În program au evoluat: Nicolae și Nicușor Mureșan; Petrică Mureșan; Marian Buzilă; Ionela Bumb; Bianca Cionca; Iulian Goste; Paula Cornea; Darius Câmpean; Bogdan Bota; Aida Negrea; Alexandra Nagy; Carmen Osian; Karina Molnar; Lavinia Roman; Szarvas Karoly; Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” – suită de dansuri din Zona Codru și Țara Oașului; Ansamblul Folcloric al Județului – Szatmár Megyei Szamoshát Néptáncegyüttes;  Ansamblul Folcloric „Vatra” – Santău. A acompaniat orchestra condusă de prof. Ionuț Rotar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.