Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Noapte DJ-ilor în Grădina Romei, un adevărat succes! Diseară concertează Amadeus

A fost super-petrecere, joi seara, în Grădina Romei din municipiul Satu Mare. O parte din cei mai buni DJ din județ au făcut atmosferă estivală, pentru câteva ore, aducând ambianța marilor festivaluri mai aproape de sătmăreni. Petrecerea, însă, nu s-a sfârșit! Vineri seara, 6 august, Amadeus, formația care a marcat copilăria și tinerețea multora, concertează în Grădina Romei. 

Deschiderea oficială a Expo Industry Satu Mare a avut loc joi, la ora 15.00. Până duminică seară, Grădina Romei va găzdui zeci de expozanți și îi va delecta pe sătmăreni cu super concerte, prezentări de modă, bere de calitate și cu preparate speciale.

Expoziția companiilor importante din județul Satu Mare a adunat laolaltă peste 22 de companii din diferite domenii, care își dau întâlnire cu sătmărenii într-un cadru organizat, dar relaxant, sub cerul liber, cu scop de socializare atât între ele, cât și cu potențiali angajați, persoane interesate să-și găsească un loc de muncă. Expo Industry Satu Mare își propune unească și să facă cunoscute cel puțin o parte de bază din aceste companii, iar acest lucru poate fi fezabil în cadrul acestui eveniment de mare anvergură precum acesta.

Un element de noutate este divertismentul pe care organizatorii și-au propus să-l aducă la acest eveniment, și anume o serie de concerte cu trupe precum Taxi, Amadeus, Children of Distance sau Kalapács Band, însă pe scenă vor urca și mulți alți artiști. Concertele vor avea loc în fiecare zi a evenimentului, începând cu ora 18.00.

De asemenea, printre elementele de noutate este faptul că în cadrul Expo Industry se va desfășura și Beer Fest 2021.

Din program face parte, timp de 3 zile, de vineri până duminică, activitatea desfășurată de bine-cunoscuta Bertici Kinga, care va găti de 3 ori/zi preparate speciale la cortul Electrolux.

Programul evenimentelor:

Joi – 5 august 2021                

  • 15.00  Deschidere oficială;
  • 18.00-23.30  Atmosfera va fi asigurată de DJ Party.

Vineri – 6 august 2021

  • 12.00 – 17.00  Proba de sunet;
  • 17.00  Zumba by Andreea Seleș;
  • 18.00 – 19.45  Prezentare de modă cu ținute vestimentare;
  • 20.00 – 21.45  Amadeus;
  • 22.00 – 23.30  Black River Blues Band.

Sambata – 7 august 2021

  • 12.00 – 16.00  Proba de sunet;
  • 16.00  Zumba by Andreea Seleș;
  • 17.00 – 17.45  Parkfolk Group (Sorin Bălaj și Radu Lup);
  • 18.00 – 18.45  Ella Bella;
  • 19.00 – 19.45  Sânziana Toader Ardelean;
  • 20.00 – 20.45  Bertici Fivérek;
  • 21.00 – 21.45  Hey Roop (ASH Band);
  • 22.00 – 23.30  Children Of Distance.

Duminica – 8 august 2021       

  • 11.00 – 15.45  Proba de sunet;
  • 16.00 – 16.45  The Phoenix SM;
  • 17.00 – 17.45  Xana;
  • 18.00 – 18.45  Royal Team;
  • 19.00 – 19.45  Stephanie Barbara;
  • 20.00 – 21.30  Taxi;
  • 22.00 – 23.30  Kalapács (Pokolgép)

Un comentariu

  1. Nicusor Răspunde

    Azi ma duc pana in Gradina Romei…..Sper sa fie ceva unguroaice faine :D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.