Ultima actualizare: ieri, 20:05
Locale

Platforma de înscrieri se redeschide pe 30 august la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

Perioada de vară este una plină de activități în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, toţi cei implicaţi în mediul academic fiind prinşi de febra examenelor.

„Suntem la încheierea unui ciclu academic, odată cu susținerea examenelor de licență și dizertație şi pregătim un nou ciclu, prin examenele de admitere. Absolvenţii pleacă, vin bobocii. Este un moment de reflexie, dar şi de sinteză a întregii activităţi academice, a tuturor echipelor implicate, fie că vorbim despre cele academice, coordonate de decanii facultăţilor, fie despre cele ale personalului non-didactic, administrativ şi servicii de suport, precum şi a întregii conduceri a Universităţii. Un moment al bilanţului activităţii didactice pentru alumni şi de promovare pentru viitorii studenţi. Una din priorităţile noastre urmăreşte păstrarea programelor de studiu şi adaptarea la ce se caută pe piaţa muncii. Suntem o universitate care am dobândit experienţă în cei peste 30 de ani de activitate, care pune accent pe adaptabilitate şi internaţionalizare” – ne-a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Se apropie a doua sesiune de admitere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, un brand al comunităţii locale care de peste trei decenii pregăteşte specialişti în diferite domenii. Cei interesaţi de locurile rămase neocupate după prima sesiune de admitere la unul din cele 43 de programe de licenţă, 25 de masterat şi două şcoli doctorale (Medicină şi Biologie), se pot înscrie începând cu 30 august la sediul rectoratului UVVG situat în plin centrul oraşului, pe B-dul Revoluţiei Nr. 94-96. O echipă tânără, dinamică, coordonată de prof. Cristian Benţe, prorector pentru strategia academică şi programe de studii, îi aşteaptă pe viitorii studenţi pentru consiliere. Mai mult, Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad oferă sprijin studenților în ceea ce privește orientarea în carieră, dezvoltarea personală și optimizarea învățării.

Calendarul admiterii

Pentru programele din cadrul domeniului Sănătate: MEDICINĂ, MEDICINĂ (în limba engleză), MEDICINĂ DENTARĂ, FARMACIE şi ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ se organizează a doua sesiune de admitere în luna septembrie 2021 prin susținerea online a unui test grilă accesând platforma de examene a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad disponibilă la adresa https://examene.uvvg.ro sau cu prezenţă (onsite), în funcţie de situaţia epidemiologică la data susţinerii, conform următorului calendar: 30 august-19 septembrie, înscrierea candidaților; 20-21 septembrie, evaluarea performanțelor școlare și realizărilor personale (pentru candidaţii la Medicină în limba engleză); 21 septembrie, susținerea testului de admitere, afișarea rezultatelor și formularea eventualelor contestații; 22-25 septembrie, afișarea soluționării contestațiilor și confirmarea locului prin achitarea integrală a taxei de școlarizare pentru anul I de studiu; 27 septembrie, redistribuirea candidaților pe locurile neocupate şi afișarea rezultatelor finale.

Pentru programele din cadrul domeniului Sănătate: BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE, TEHNICĂ DENTARĂ, NUTRIȚIE ȘI DIETETICĂ se organizează a doua sesiune de admitere în luna septembrie 2021 pe baza mediei obținute la examenul de bacalaureat. Admiterea se desfășoară conform următorului calendar: 30 august-24 septembrie, înscrierea candidaților pe platforma on-line; 25 septembrie, afișarea rezultatelor și formularea contestațiilor; 26 septembrie-28 septembrie, confirmarea locului prin achitarea integrală sau rata I a taxei de școlarizare pentru anul I de studiu și semnarea contractului de studii; 29 septembrie, redistribuirea candidaţilor pe locurile neocupate şi afișarea rezultatelor finale.

Admiterea pentru ciclul de studii universitare de doctorat se organizează în sesiunea septembrie 2021, conform calendarului: 30 august-17 septembrie, înscrierea candidaţilor români şi a candidaţilor din state membre ale Uniunii Europene şi ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană; 20 septembrie, evaluarea dosarelor; 22 septembrie, examen de specialitate; 23 septembrie, afișarea rezultatelor și formularea contestațiilor; 24 septembrie, soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale.

„Pornind de la motto-ul Universităţii – Studiază. Inovează. Excelează – ne propunem să fim accesibili, să oferim fiecărui student drumul spre succes. Am pus un accent deosebit pe transparenţă pe toate palierele şi încercăm să ne adaptăm vremurilor moderne, fiind într-o continuă perfecţionare. Doresc să duc mai departe munca tatălui meu, regretatul preşedinte fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, şi împreună cu echipa de conducere să dezvoltăm acest brand al Aradului” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Sursa: Comunicat de presă Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.