Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor ar putea fi eliminat

Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat, au declarat pentru Edupedu.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, în cursul zilei de astăzi, miercuri 29 septembrie, va avea loc o ședință a miniștrilor și specialiștilor în sănătate implicați în decizia guvernamentală, la care va fi luată decizia de eliminării acestui prag de infectare cu noul coronavirus, amplificarea testării în școli și extinderea în școli a regulilor aplicate în funcționarea grădinițelor în acest an școlar.

Astăzi, reprezentanții INSP și CNSU discută ca pe modelul grădinițelor să se stabilească și funcționarea școlilor, conform surselor Edupedu.ro. Noua decizie ar urma să se aplice până vineri, ziua la care se decid scenariile pentru săptămâna următoare în privința funcționării școlilor.

Potrivit surselor Edupedu.ro, propunerea ar fi venit de la ministrul educației, care ar fi susținut extinderea testării în școli și funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în timp de pandemie, prin decuplarea de un anumit prag la care să fie automat închise cursurile față în față, deciziile fiind luate în funcție de numărul de îmbolnăviri fiecare școală.

Potrivit reglementărilor actuale, grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, decizie care este luată de autorități independent de indicele de infectare.

19 comentarii

  1. Adevaratele Stiri Răspunde

    Total vaccinati cu schema completa care au murit de Covid in perioada 27 decembrie 2020 – 31 august 2021: 134.

    Total nevaccinati care au murit de Covid in perioada 27 decembrie 2020 – 31 august 2021: peste 16000.

    Concluzia: au murit de Covid de peste 119 (O SUTA NOUASPE) ori mai multi nevaccinati decat vaccinati.

    Sursa: https://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-cazuri-confirmate-covid19/2685-situatie-persoane-confirmate-dupa-vaccinare-31-08-2021/file

    • Adevaratele Stiri Răspunde

      Pentru desteptii care spun ca vaccinatii raspandesc virusul mai mult decat nevaccinatii: fals. Riscul ca vaccinatii complet sa raspandeasca virusul este mult mai mic. Pentru ca in primul rand trebuie sa ai boala pentru a o putea transmite. Iar riscul ca un vaccinat sa faca boala este mult mai mic fata de un nevaccinat. In al doilea rand pentru ca trebuie sa ai simptome pentru a putea transmite boala, iar un vaccinat are o probabilitatea mult mai mica de a dezvolta simptome fata de un nevaccinat.

      https://www.iflscience.com/health-and-medicine/fact-check-are-vaccinated-people-just-as-likely-to-spread-covid19-as-unvaccinated-people/

      • Adevaratele Stiri Răspunde

        Iar pentru desteptii care tot fura nickuri si zic ca peste 95% din decese a fost la aia cu comorbiditati, tin sa il anunt ca peste jumatate din populatia Romaniei sufera de cel putin o comobiditate. Niste date statistice interesante mai jos.

        Hipertensiune arteriala: 45.1% din populatia adulta din Romania are hipertensiune (circa 7.4 MILIOANE de romani) – studiu din 2016:

        Diabet zaharat: 12.4% dintre romanii cu varste intre 20 si 79 de ani au diabet, adica aproape 1.8 MILIOANE – studiu din 2018

        Cazuri de cancer: aproape 500 SUTE de MII de romani au cancer – studiu din 2019

        Obezitate: 22.5% dintre adultii din Romania sufera de obezitate, iar 57.7% dintre romanii de peste 18 ani sunt SUPRAPONDERALI – studiu din 2016

        Varstnici: 37% din populatia Romaniei are peste 50 de ani – date din 2016

        Sursa studii: INSP – Centrul National de Evaluare si Promovare a Starii de Sanatate – https://insp.gov.ro/sites/cnepss/

        • ... Răspunde

          Tu mai bine ne-ai explica cum naiba a decedat de covid la 54 de ani administratorul public (city manager) al municipiului Bistrița, membru PNL, fost consilier și viceprimar al Bistriței Ioan Peteleu !!! Și da, NU ERA VACCINAT!!! De aici ce să înțeleagă omul de rând? Că la voi una ziceți și alta faceți? Sau că acel carnet de membru suplinește vaccinarea? După știrea că este focar covid hăpt în guvern și despre care nu se știe până la urmă care este de fapt situația reală nu crezi că începeți să deveniți din ce în ce mai penibili? Eu propun guvernului că acele persoane din aparatul guvernamental care nu sunt vaccinate să fie tratate exact cum propuneți voi în cazul cadrelor medicale! Ce ziceți? Că nu vă crapă obrazul!!! Apoi vă mirați că oamenii nu ee vaccinează! Cu așa exemple ??? Și pentru asta nevaccinații sunt de vină ?? 😱😤🤮

          • Adevaratele Stiri

            PNL-istul ala si-a facut-o si el cu mana lui. Daca ar fi urmarit sfaturile epidemiologilor atunci s-ar fi vaccinat si ar fi trait in continuare. Pe mine nu ma intereseaza ce fac si ce zic autoritatile. Eu sunt interesat de ceea ce spun specialistii.

          • Adevaratele Stiri

            Si scopul meu principal e sa speriu oamenii .Plus ca tu esti unu si acelasi cu mai multe nick-uri! Si pot sa iti demonstrez: in Satu Mare s-au vaccinat deja 30% din populatie. Deci nu are cum sa fie mai mult de un nevaccinat care comenteaza aici! Intelegi??? 😉

        • Adevaratele Stiri Răspunde

          Si da! E adevarat! Peste 95% din cazuri au avut cel putin o comorbiditate asociata. Asta nu inseamna ca cine are comorbitidati primeste covid si moare. Dar eu incerc sa speriu lumea cu statisticile si nu imi iese nici cum

          • Adevaratele Stiri

            Adevarat! Nu oricine primeste covid si moare. Numai care sanse de peste 119 ori mai mari sa moara de Covid decat un vaccinat cu schema completa. Si la fel de mari sa faca o forma grava care sa-l lase cu sechele de luni intregi.

          • Adevaratele Stiri

            Numai ca are sanse de peste 119 ori mai mari sa moara de Covid decat un vaccinat cu schema completa*

          • Adevaratele Stiri

            ce nu inteleg de ce nu mor cu 119% mai multi ca anu trecut?!

          • Adevaratele Stiri

            Tot pentru ala care fura nickuri – pentru ca n-ai dat pe la orele de matematica pe la scoala, sa inveti niste probabilitati si statistica, d-aia!

            Faptul ca mor de 119 ori mai multi nevaccinati decat vaccinati complet de Covid nu inseamna ca mori cu 119% mai multi romani fata de anul trecut.

            Dar daca tot ai deschis subiectul, vezi ca Romania are a avut o gramada de morti in exces in 2020 fata de 2019: https://ziare.com/facebook/stiri-facebook/statistica-de-cosmar-42-000-de-morti-in-plus-in-romania-in-a-doua-jumatate-a-anului-2020-1663115

          • AziNu

            Hai sa iti spun ceva Adevaratele Stiri! Tu ai spus ca vreo 50% din romani au cel putin o comorbiditate . Si medicii spun ca cei care au murit de la covid si au luat doza completa de vaccin au murit pentru ca au avut comorbiditati. Ce vrei tu sa zici e ca 50% din romani au sansa sa moara de la covid indiferent daca sunt vaccinati sau nu. Oameni buni! Daca simtiti nevoia sa va vaccinati. vaccinati-va! Eu ca nevaccinat va spun cu mana pe inima ca nu exista cipuri in vaccin! Eu sunt programator de meserie, lucrez si cu microcipuri, dar am terminat profil Bio-Chimie. am fost la Facultatea de Stiinte din Oradea profil Bio-Chimie si fac parte dintr-o familie de medici! Toate rudele mele s-au vaccinat ( si nu au patit nimic de la vaccin) EU nu m-am vaccinat si nu o sa ma vaccinez pentru simplu motiv ca stiu ce risc imi asum si daca am sau nu comorbiditati si respect toate regulile pentru a nu primi sau transmite mai departe virusul . Am un singur prieten apropiat care a avut efecte adverse severe de la vaccin si ca norocul nu cunosc pe nimeni personal care sa fi murit de la vaccin sau de la covid si doar un om care a ajuns la spital anul trecut (nevaccinat) dar avea comorbiditati, dar nu grave asa ca s-a vindecat. Va spun ca programator ca in 2021 NU s-a ajuns la tehnologia in care sa isi permita cineva sa iti introduca un CIP in corp invizibil pentru ochiul uman care sa va faca vre-un rau. Si nici tehnologia 5G nu are absolut nici o treaba cu vaccinul, nu suntem asa de avansati tehnologic si nici in 10 ani nu vom fi! Singurul CIP care se poate introduce in corpul uman (si sa fie disponibil pentru toti oamenii de pe pamant) e un CIP simplu care nu face altceva decat sa afiseze niste numere (ca si codul de bara de exemplu dar o spun babeste!) si daca ar fi in vaccin nu ar influenta cu absolut nimic sanatatea omului! In schimb daca ar fi sa ne vaccinam 10 ani de acuma incolo, corpul nostru s-ar putea sa nu mai produca anticorpi , motiv pentru care astept cu nerabdare sa dispara virusul asta .SI sunt convins ca o sa dispara pentru ca asa e in natura cu virusii. Apar, ating un apogeu , dupa care dispar. Poate sa dureze un an , 2 sau 3 nu se stie. Important e sa nu se ajunga la o “normalitate ” cu vaccinul asta si sa nu lungim prea multi ani dozele, altfel riscam sa nu mai producem anticorpi pe cale naturala si ne trezim in 15 ani cu populatia globului injumatatita! O poate confirma ORICE MEDIC!
            Adevaratele stiri , ce vina am eu ca domnul BIll Gates si Fauci au explicat de-a lungul timpului ca singura metoda plauzibila pentru combaterea incalzirii globale e depopularea? Nu eu am zis! E vina lor!!! Nu mai arunca cu rahat in mine si inceteaza sa sperii oamenii cu predictii apocaliptice ! Ce am spus eu in legatura cu Gates nu e o predictie, e un fapt real care s-a intamplat! Te rog sa mai incetezi si cu vorbele alea ca toti care sunt nevaccinati si comenteaza aici e unu si acelasi om. Daca 70% din populatia satmarului nu e vaccinata, gandeste-te si tu 2 secunde! E normal sa fie mai multe comentarii de la nevaccinati! Dai semne de paranoia ori de cate ori sustii ca eu sunt altul si nu stiu care sau ….
            Acuma am o veste super buna pentru tine Adevaratele Stiri: Eu pe site-ul asta nu mai intru! M-am saturat sa te vad cum te repeti cu datele alea preluate. M-am saturat sa te vad cum scrii copy/paste, m-am saturat sa vorbesc cu unu care habar nu are despre medicina sau microcipuri si ma contrazice! TIMPUL o sa ne spuna adevarul! NU tu , nici JURMA ala care e un descreierat , renegat de colegiul medicilor din Romania! Pe final iti doresc foarte multa sanatate, spre deosebire de tine care ne vrei morti pe toti care nu ne-am vaccinat din varii motive! Am o presimtire ca raspunsul tau NU va fi pe masura si vei incerca sa arunci cu rahat in mine. Bafta in toate cele si spor la munca . PA

  2. Radu Cristescu Răspunde

    Vaccinați-vă dacă vreți să trăiți!

  3. ... Răspunde

    @Adevăratele știri. Eu nu prea fur nick-uri. Am mai răspuns la unii cu nick-ul lor și cu semnul @ înainte ca să vadă că îi răspund dar atât. Nu mă confunda cu tine, cu @covid 19, cu @IT sau cu alți “sportivi” plătiți pe bani grei din banii noștrii ai tuturora. Comprende? Cu ce faci tu te obosești singur. Nimeni nu mai e interesat de postările tale care se repetă, crede-mă. Devii stresant, obositor și generezi exact efectul invers. Ai învățat vreodată despre psihologia maselor? Faci ce face Cîțu et comp, deci probabil și tu faci parte din gașca lor locală. Să-ți fie de bine! Majoritatea celor care nu s-au vaccinat sunt cei cu studii superioare dar cei mai mulți sunt cei de la țară. Tu trebuie să vorbești pe limba lor.

    • Programatoru' Răspunde

      poi spune asta virusului… poate ii politicos si ne lasa in pace!

    • AziNu Răspunde

      … Eu nu mai intru aici . Iti doresc multa sanatate si prosperitate in tot ce faci! Esti unu din putinii oameni care a avut si commenturi cu capul pe pamant. Eu recunosc ca, provocat fiind , am comentat si aiurea , dar a fost raspunsul la rahatul la care a fost aruncat pe mine. Si am actionat ca atare. Salut si respect!

  4. Adevaratele Stiri Răspunde

    Matematica nu minte. Nu-s surprins ca scoala e obositoare pentru tine.

    • ... Răspunde

      Matematica așa este nu minte. Doar statistica. Depinde ce aduni cu ce și ce lași pe dinafară.
      Exemplu? Coșul zilnic.

  5. ... Răspunde

    @Adevăratele știri. Adevărul dur este că anul trecut mulți bolnavi cronici au decedat pentru că nu au avut acces la servicii medicale, au fost amânate operații considerate neurgente care la mulți au devenit fatale sau mulți au primit diagnosticul târziu. Eu însumi am avut probleme serioase, medicul meu de specialitate pur și simplu m-a refuzat între ianuarie și octombrie. Dar eu aveam nevoie de tratamentul (insulină) care știi și tu că se eliberează strict pe rețetă. Cel puțin 25% din cazurile de mortalitate se puteau evita. Este practic rezultatul sistemului impus medicilor. Hyppocrate se lnvârte în mormânt. Bărbile alea cu urgența sanitară să nu cumva să mai pomenești. Ei au depus un jurământ. Sau dacă Doamne ferește ar fi război tot așa am tria bolnavii după preferințele unora? Dealtfel 88% din bolnavii oncologici aflați în tratament au decedat pe perioada asta. Sunt date oficiale. Mie mi-ar fi rușine ca să citesc asta. Revenind la city managerul de Bistrița. Că a făcut cu mâna lui ori ba nu contează, esre ditamai liderul local liberal. Și punct! Este un exemplu extrem de prost și penele trebuie urgent să-și trieze membrii, mai ales pe cei cu funcții pentru că știu că și la noi mulți dintre ei nu sunt vaccinați! Un astfel de exemplu este extrem de dăunător ca să nu spun că strică tot. Bade Ion sau lele Floare judecă simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.