Ultima actualizare: azi, 21:50

Locale

FOTO. Accident teribil pe drumul SM – Oradea, provocat de un șofer de 76 ani. O femeie a murit

O femeie și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs joi, 30 septembrie, pe Drumul Național 19, în afara localității bihorene Adoni, titrează bihon.ro. Accidentul a fost produs de un bărbat de 76 de ani, din Ungaria.

„În timp ce conducea un autoturism pe direcția Satu Mare – Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Astfel, într-o curbă la stânga și pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație, a intrat într-o parcare amenajată de pe partea stângă a direcției sale de deplasare și a acroșat un autoturism oprit regulamentar în parcare și pe conducătorul acestuia, care se afla în spatele autoturismului”, transmite IPJ Bihor.

În urma accidentului au fost răniți ambii șoferi și o pasageră de 78 de ani din primul autoturism. Din nefericire, din cauza multiplelor leziuni suferite, pasagera și-a pierdut viața la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: bihon.ro

FOTO: INFO Trafic Bihor & Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.