Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Amenzi usturătoare pentru banii nedeclarați la vamă. Sumele mai mari de 10.000 de euro se confiscă

Persoanele fizice si cele juridice care transportă sume mari de bani sau le expediază în țări ale Uniunii Europene și nu le declară la vamă vor primi amenzi mai mari, de până la 50.000 de lei, informează satumarejust.ro. Sancțiunile mărite sunt prevăzute în modificările aduse printr-o hotărâre de Guvern la regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

Concret, vor fi sancționate cu amendă de la 3.000 până la 50.000 de lei persoanele care nu declară suma de bani pe care o au asupra lor. În acest moment, oricine intră pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene trebuie să declare orice sumă mai mare de 10.000 de euro, pe care o deține, potrivit proiectului HG cod vamal.

Astfel, potrivit hotărârii de Guvern, ”(11) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 50000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat, neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit prevăzute la art. 3 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului, sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit prevăzute la art. 4 din același regulament. La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.”.

În cazul în care autoritățile vor găsi bani nedeclarați, expeditorul are obligația să îi declare în termen de 30 de zile de la momentul expedierii acestora. În caz contrar, banii vor fi confiscați, iar amenda de rigoare va veni prin poștă.

Sursa: satumarejust.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.