Ultima actualizare: azi, 11:57

Locale

FOTO/VIDEO. A început Expo Home Satu Mare. Weekend cu programe speciale pentru vizitatori

A început Expo Home Satu Mare! Deschiderea oficială a primei expoziții de mobile și textile din Satu Mare a avut loc în această seară, vineri, 26 noiembrie, la ora 19.00. Până duminică seară, evenimentul aduce sub lumina reflectoarelor opt mari companii producătoare de mobilă și textile din județul nostru.

Evenimentul se desfășoară sub egida Expo Industry Satu Mare, în organizarea SkyLine Events Satu Mare, în colaborare cu AuShopping, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00, în Centrul Comercial Aushopping, zona din fața Cinema One Laserplex.

Astfel, în acest weekend, 5 expozanți din industria de fabricare a mobilei și alți 3 din industria textilă își vor expune minunatele creații pentru public, iar punctul culminant al evenimentului nu va fi altceva decât o prezentare de modă ale creațiilor vestimentare a patru designeri de excepție, ce se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 18.00.

Așa cum s-a accentuat încă de la ideea lansării acestui eveniment, organizatorul principal, dl.Bura-Maksay István-Péter a afirmat: „Cu acest eveniment am îmbrățișat două industrii extrem de importante, cea de mobilă și cea de textile, a căror creștere și dezvoltare este scopul nostru comun. Avem încrederea că Expo Home va fi un eveniment ce va fi folosit drept unealtă de către companiile participante pentru a-și clădi relații noi și a-și populariza colecțiile de produse”.

Scopul evenimentului este acela de a le oferi vizitatorilor o imagine și o idee cât mai clară și transparentă asupra ofertelor expuse, iar expozanților, șansa de a fi cât bine văzuți, sens în care organizatorii au decis să organizeze târgul pe două secțiuni și zone de expoziție: mobilă și textile.

Informații despre expozanți:

#1 Pure Furniture – expozant & sponsor eveniment

Pure Furniture a fost înființată în 2002 ca un demers comun între designeri de mobilier autentici din Țările de Jos și adevărați meșteri din România. Datorită acestei combinații de măiestrie și pasiune pentru materiile prime în design exclusiv, fiecare piesă încorporează o senzație unică cu personalitate puternică.

Mobilierul Pure este literalmente realizat din lemn „pur”. Acest lemn masiv este flexibil în utilizare. Meșterii noștri îl pot tăia, răsuci, rupe și răzui în orice mod este necesar. În timp ce alții încearcă să controleze materialul și să-l îndoaie după voința lor, noi lăsăm lemnul să vorbească de la sine, punând în evidență frumusețea sa naturală. Durabilitatea este asigurată prin permiterea expansiunii naturale a lemnului. Meșterii noștri se asigură mereu că o ușoarele contracții sau crăpăturile sezoniere, nu vor afecta integritatea pieselor

Pure Furniture, mobilier cu caracter.

#2 Carel Woodworks – expozant & partener eveniment

Carel Woodworks este o companie din Transilvania, un loc în care oamenii creează și lucrează mobilier din lemn masiv. Aici, angajații transformă stejarul, și nu numai, în: mese trainice, biblioteci pentru cărțile cu amintiri; precum și vitrine în care să strălucească porțelanul și cristalul.

Dincolo de a fi o companie, Carel Woodworks este un loc pentru oameni cu dragoste față de natură și față de semeni.

Viziunea companiei este că „Oamenii ar trebui să știe că există un drum al lemnului până să ajungă în casele lor, există o poveste a lemnului care la Carel Woodworks e doar începută și care trebuie dusă mai departe”.

Motto-ul Carel woodworks: Simplu și autentic

#3 Amik Wooden Toys – expozant & partener eveniment

Totul a început în anul 1996 ca o pasiune a inginerului Amik Gavril, pentru a crea articole din lemn, destinate celor mici și pentru a le oferi posibilitatea de a-și petrece timpul în mediu sănătos și ecologic. Atât din surse proprii, cât și cu ajutorul a două călugărițe din Germania, el a pornit, în cadrul activitatea de mini producție și un program de ajutorare și formare profesională a unor tineri din mediul social dezavantajat.

Rezultatul a fost primul balansoar și set de cuburi din lemn masiv, care a îndeplinit cerinţele pe deplin. În spatele fiecărui produs se ascunde o poveste, precum în viaţa reală.

Așa a început să se dezvolte afacerea Amik Wooden Toys, care astăzi dispune de o suprafață de producție de 1600 mp, o echipă puternică şi personal cu înaltă calificare ce asigură o producţie perfectă a jucăriilor din lemn.

#4 Arkasteel  – expozant & partener eveniment

Arkasteel este un sinonim pentru calitate, forme grațioase și eficiență. Arkasteel iubește provocările și crede cu tărie că a luat naștere cu acest scop măreț.

Evoluează și se schimbă constant pentru a oferi produse de valoare și oferă design de înaltă calitate, bine conceput, exclusiv și frumos.

Mobilierul de exterior este conceput pentru a ridica standardele gradinilor oamenilor la un nivel superior și întregul mobilier este conceput pentru a le permite oamenilor să se bucure de timpul petrecut cu familia sau prietenii în grădină.

#5 D’OR – expozant & partener eveniment

D’OR reprezinta rezultatul colaborării dintre doi designeri cu viziuni complet diferite: Sebastian David – un mix de avangardă, insolit și originalitate și Cosmin Mureșan – aparent clasic, dar mereu surprinzător.

D’OR vorbește despre nevoia fiecăruia de a se întoarce mereu către sine, casă și familie, iar această reîntoarcere se regăsește în fiecare piesă vestimentară propusă fie ca „made to measure”, fie ca parte a colecțiilor de sezon ale brandului.

Alături de D’OR, Sebastian lansează agenția de modeling Diva’s, o agenție care militează pentru body acceptance și egalitatea de șanse în industria modei, în timp ce Cosmin lansează proiectul „Galeria Designerilor Români Satu Mare”, care își dorește promovarea designerilor români în zona de Nord Vest, dar și fundația „Copiii de îngeri”, care promovează excelența în mediile defavorizate.

#6 Sarmexin – expozant & partener eveniment

 Este o fabrică cu o lungă tradiție în fabricarea mobilei clasice din lemn masiv. Mobilierul este recunoscut și apreciat atât în țară, cât și în străinătate. Acest lucru le dă însă imboldul necesar de a participa la toate expozițiile de profil. Compania este încântată de expoziția de față și cu această ocazie lansează și invitația iubitorilor de mobilă să participe și să le viziteze standul unde îi așteaptă cu piese de mobilier și accesorii deosebite, care răspund celor mai variate stiluri și bugete. Produsele se pot achiziționa pe loc sau se pot personaliza.

 #7 L’Atelier Ioana Călin – expozant & partener eveniment

Ioana Călin este un designer de modă din România recunoscut mai ales pentru rochiile de mireasă pe care le creează. Povestea Ioanei începe în 2009, când a absolvit „Accademia dell Lusso” din Roma, una dintre cele mai prestigioase școli de modă din Italia. În 2010 brandul „L’Atelier Ioana Călin a prins viață, iar în 2011 Ioana deschide primul ei salon de rochii de mireasă în Satu Mare, România. Măiestria și îndeletnicirea de care Ioana a dat dovadă în creațiile sale au adus-o rapid în topul celor mai buni designeri din țară. Astfel, în 2015 Ioana este desemnată pentru prima dată „Cel mai bun designer de rochii de mireasă din România”, titlu pe care l-a primit apoi și în 2016, 2017, 2018 și 2019. În toți acești ani, creațiile L’Atelier Ioana Călin au fost admirate atât în cadrul celor mai mari festivaluri și evenimente de modă din România, cât și peste hotare. Creațiile Ioanei Călin ne poartă într-o altă lume, una a extravaganței și a eleganței absolute.

#8 Corina Por tricotaje – expozant & partener eveniment

 Corina Por este cel mai bun ambasador al afacerii sale fabrica de tricotaje SMS România. Corina Por a avut inspirația să se lanseze în proiecte alternative pentru a supraviețui. Astfel, pe lângă comenzile realizate pentru retaileri externi și încercarea de a oferi ceva și pieței românești prin brandul propriu Zada Boutique, a apărut The Loop Lab, un concept de tricotaje creative care pot fi folosite în locul țesăturii de mobilier la tot felul de fotolii-accent, la perne, covoare, cuverturi sau păturici, chiar și puf-uri pentru camerele de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.