Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Muncitori români, exploatați ca sclavii în Spania. Munceau până la epuizare

Un român şi un spaniol sunt acuzaţi că au exploatat prin muncă mai mulţi muncitori români, titrează Adevărul. Oamenii erau plătiţi mizerabil şi lucrau în condiţii precare. Procurorii spanioli cer pedepse cu închisoarea, amenzi de mii de euro şi suspendarea activităţii firmei la care munceau românii pentru o perioadă de 5 ani.

Parchetul din oraşul spaniol Valladolid solicită pedepse de câte patru ani de închisoare pentru un om de afaceri spaniol şi un colaborator al acestuia, de origine română, pe care îi acuză de exploatarea prin muncă a unor lucrători sezonieri din România. Oamenii au fost obligaţi să muncească fără contract şi au primit în schimb salarii mizerabile.

Procurorii spanioli au cerut în cazul ambilor inculpaţi pedepse cu închisoarea şi amenzi de 4.500 de euro aplicate în cazul fiecăruia, scrie eldiadevalladolid. În plus, Parchetul a mai solicitat şi suspendarea activităţii firmei pentru care lucrau românii pe o perioadă de cinci ani şi interdicţia de a primi subvenţii şi ajutoare de stat.

Compania ar urma să primească şi interdicţia de a încheia contracte cu sectorul public şi de a beneficia de avantaje fiscale sau de asigurări sociale pe o perioadă de cincisprezece ani.

Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri spaniol, care are o fermă unde cultivă ceapă şi cartofi, a demarat, în perioada octombrie – decembrie 2018, recrutarea de muncitori străini, în principal de naţionalitate română, pentru a desfăşura lucrări agricole atât în câmp, cât şi la depozitul pe care îl avea în localitatea Siete Iglesias de Trabanco.

Procurorii au stabilit că lucrătorii români munceau în condiţii care încălcau flagrant reglementările în domeniul muncii. Românii au fost obligaţi să lucreze fără contracte, asigurări de sănătate şi înregistrare la Asigurările Sociale. Salariile erau mizerabile în raport de munca prestată, muncitorii fiind plătiţi cu sume cuprinse între 4 şi 5,50 euro pe oră. Lucrau şi 13 ore pe zi, uneori fără nici măcar o zi de repaus săptămânal.

Sursa: Adevărul


Foto: stiridiaspora.ro

 

4 comentarii

  1. Nyznaiu Răspunde

    Muncitori români, exploatați ca sclavii în Romania. Muncesc până la epuizare pe salarii mizere si nimeni nu este pedepsit.

  2. Josef Mengele Răspunde

    Zii român și ai spus tot , scârboasă nație suntem !!!

  3. Razvan Răspunde

    In Satu Mare sunt firme care isi platesc angajati cu 2€-2,5€ pe ora si se lucreaza cate 10-12 ore la zi, de ce nu faceti un articol si cu aces subiect? Mi se pare un lucru mult mai grav decat ceea ce relatati voi in acest articol.

  4. Prosti da' mulți Răspunde

    capsunari prosti. da cine-i pune sa mearga in tarile calde? aici in tara psd-ul le da cate 100 de lei in plus…la alegeri…din patru in patru ani. bonus doua beri si un mic. nivel de trai masurat cu polobocu taica, ce sa mai vorbim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.