Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Sute de sătmăreni alături de familia care a rămas fără copii în Germania

Sute de sătmăreni şi maramureşeni au participat, sâmbătă, la un protest în municipiul Baia Mare, pentru a atrage atenţia asupra unui caz al unei familii de români care a rămas fără copii în Germania.

Printre cei care au paricipat la protest s-a aflat şi sătmăreanul Daniel Feher. El a relatat motivul pentru care a participat, pe pagina sa de Facebook:

Azi am paricipat la protestul organizat la Baia Mare pentru susținerea familiei Furdui.

În ceea ce priveste drama acestei familii, totul s-a desfășurat rapid, abuziv, FĂRĂ DREPT DE APĂRARE SAU PROTEST. În aprilie 26, în jurul orei prânzului, au venit două persoane de la Serviciul de protecție a copilului (Jugendamt) din Germania și i-au ridicat pe cei 4 copii care erau acasă la acea oră, inclusiv fetița de cateva luni, spunând părinților că ceilalți 3 copii vor fi luați direct de la școală.

În zadar lacrimile, insistențele și rugămințile părinților. Li s-a comunicat formal că momentan nu trebuie și nici nu pot face altceva decât să aștepte.

Nu a existat o anchetă propriu-zisă. Părinţii nefiind de acord cu măsurile luate, s-a declanşat un proces, iar instanţa a numit un psiholog, care nici până în ziua de azi nu a terminat evaluarea.

La dosar au fost depuse declaraţii ale medicilor care i-au consultat pe copii, ale profesorilor, ale vecinilor care au spus că nu au văzut niciodată semne ale abuzului. Toate aceste declaraţii NU au fost luate în considerare. Întârzie nepermis de mult evaluarea, iar copiii sunt sfătuiţi să-şi ia gândul de la familie și să se obișnuiască cu noua lor situație, cea mică a plâns zile în șir, iar acum îi zice ,,mamă,, asistentei maternale!!!

Au trecut 8 luni şi parcă statul a uitat de românii noştri de dincolo.

La protest s-a intonat imnul țării şi tare mă mir cum de noi românii am uitat versurile, cu toate că toți le-am învățat odată

,,Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ”.

Zic asta pentru că nu de mult, o jurnalistă din Italia acuza o senatoare că a “sechestrat-o” câteva minute, până a apărut poliția, iar cei din fruntea ţării imediat au simțit nevoia să se umilească în fața Italiei, că doar în a noastre mâini nu mai curge un sânge de roman și că-n a noastre piepturi nu mai păstrăm cu fălă un nume, iar când vine vorba de aceasta familie lăsăm să treaca timpul și nu ne pasă!

8 LUNI, nu câteva minute de sechestrare a unor copii, de abuz și de chin atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Revin iar la Imnul țării și zic : ,,Deșteaptă-te romane!” și Dumnezeu să dea biruință!

PS: Tot respectul pentru domnul senator Titus Corlățean, domnul deputat Robert Sighiartău, domnul deputat Ben-Oni Ardelean, care sunt implicați la maxim, pun suflet fără oboseală, dar au nevoie de susținere, a noastră, a celor de sus și a Celui de Sus. Dumnezeu să intervină!

Familia Feher

7 comentarii

  1. Satmarean 1 Răspunde

    Foarte trist. Ce poate sa fie in sufletul acelor parinti? ……si mai vrem o tara ca afara numai ca au autostrazi si castigi doi lei in plus !!!!!
    Nu cred niciodata ca in Ro se intampla asa ceva.

    • România reală Răspunde

      Cine știe? Poate a ajuns la urechile celor de la Jugendamt că #părintele1 refuză să preia atribuții gospodărești de la #părintele 2 și au zis și ei că hai să dea un exemplu! Și cum Brunhildele germanice au gura mare au zis că nu riscă și mai bine își încearcă norocul cu ceva imigranți. Și cum cei musulmani sunt protejați mai nou tocmai bine le-a picat tronc niște românași! Indiferent dacă au ori ba dreptate să separi 8 luni de zile niște minori fără o rezoluție definitivă și justificată mi se pare bătaie de jic! Că până nu e finalizată mă gândesc că familia nici nu poate face demersuri împotrivă! Sau se așteaptă până copiii devin majori și gata problema rezolvată?

  2. alazor Răspunde

    Niște pocăiți și-au luat-o peste bot într-o țară unde lege-i lege. Tare!

    • Gheorghe Răspunde

      alazor,afla ca aceasta tara a ucis în cel de al doilea război mondial minimum milioane de oameni umai în lagărele de concentrare.Totalul de oameni morți datorita dorinței lor de expansiune și de a creea ,rasa pura”a fost de peste 60 milioane de oameni!!!Pentru aceasta nație restul oamenilor reprezinta doar o masa de sclavi și cetățeni de rang inferior fie ei pocăiți,ortodocși sau de alta credință.Momentan au început sa aibă su nemții ca și francezii simpatii pentru homalăi,lesby și restul de felul ăsta.
      Acești civilizați de nemți au făcut doua războaie mondiale,ei acum conduc Europa sub o dictatura economica fără precedent.Urmasii lui hitler,goring end co ne învață cum să ne trăim viata în propria tara dictand prin vocea bruxellesului ce vor mușchii lor fesieri.Vai,vai,vai va ajunge de aceasta uniune…

      • ... Răspunde

        @Gheorghe, germanii și acum sunt afectați de perioada nazistă. Așa cum americanii de modul cum i-au tratat până nu demult pe afroamericanii proprii. Dar să nu uităm de exemplu de “democrații civilizați” de australieni care până prin anii 70 inclusiv refuzau insistent chiar și acordarea de cetățenie australiană aborigenilor proprii!!! La noi aici nu cred că trebuie să gestionăm refulări de astfel de remușcări. Dar de aici și până la a exporta problematica lor peste capul Europei de Est și nesocotind realitatea geografico-istorică specifică e cale lungă de tot! Adică prezența istorică a imperiilor rus, turc ori austro-ungar. Aici e buba la noi că ne forțează să vedem realitatea cu ochelarii lor, #blm, îngenuncheatul sau alte bullshituri. Noi nu cred că am cotropit pe alții ci dimpotrivă, noi nu cred că am creat imperii peste capul altora și nesocotindu-i pe alții!!! Iar în vestul care ne conduce, cel puțin în zona Benelux, predomină religia € cu toate facțiunile, inclusiv lgbtq sau alte lucruri tolerate la ei. Noi nu ne permitem astfel de lux aici. Dar este cine să spună asta, ceva politician? Se pare că nu! Eu personal mă simt abandonat complet.

        • Gheorghe Răspunde

          Pe bune și atunci ce îmi rămâne dacă tu încerci sa-mi distrugi ființă natională,credință,obiceiurile,datinile care nu fac rău nimănui.Daca la ei s-au implementat niște legi noi care le-au distrus aceste lucruri de ce ar trebui ca eu(noi) să fim de acord cu toate aberatiilr unor minți bolnave?
          Suntem prieteni,suntem asociați dar nu vii tu sa-mi spui cum sa îmi trăiesc viata și intimitatea în familie,cum sa-mi educ copiii,cum sa nu-i învăț despre TATA Dumnezeu si-mi spui ca mama nu este mama ci părinte 2 iar tata este părinte 1(chiar,de ce nu este invers,aici nu este discriminare cărei 1 care-i 2??!!).Problema la ei este ca te cred și te tratează ca pe o ființă inferioara care are nevoie de cineva(cine alții decât ei)care sa te conducă și sa te distrugă.Pana la urma tare ma tem ca aceasta UE va explda ca o buda plina de fecale și atunci sa vezi circul dracului în casa popii.

          • ...

            @Gheorghe, poate creditele neachitate pentru achiziționarea de bunuri de calitate îndoielnică dar oricum de mai proastă calitate decât ce e pe piața lor internă. Am ajuns ceva între o colonie și o republică bananieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.