Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

Conform National Geographic – Remus Țiplea, unul dintre cei mai buni fotografi din lume

Prestigioasa publicație americană ”National Geographic” a editat recent un album „THE 21st CENTURY- photographs from the image collection” care cuprinde lucrările fotografice aparținând celor mai valoroși fotografi din întreaga lume, din secolul XXI.

Printre cei 225 de fotografi selectați se numără și celebrul fotograf  Remus Țiplea din Negrești Oaș, care este prezent cu o fotografie din seria „Bulbucații”. Menționăm faptul că fotograful  sătmărean este singurul român care este prezent în acest album. De asemenea, în anul 2019, Remus Țiplea este primul fotograf român publicat, cu un fotoreportaj de șapte pagini, în revista mare, National Geographic US.

În ultimii ani, Remus Țiplea a fost unul dintre cei mai publicați fotojurnaliști din revista National Geographic România: „Un veac de migrație în Țara Oașului” (noiembrie 2018), „Ultimii ciurdari ai satului” (februarie 2019), și ”Bulbucații” (mai 2019).

Prin grija Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare a publicat următoarele albume:

  • În anul 2017 albumul fotoetnografic – Paștele în Țara Oașului „Din Oaș în Paști” – în ediție bilingvă româno- engleză;
  • În anul 2018 albumul – „Dumnezeul meu/ My Lord” (267 de fotografii), în ediţie bilingvă  româno-engleză;
  • În anul 2019 albumul fotoetnografice- „Astă – iarnă/ Last- winter” – Iarna în Țara Oașului
  • În anul 2019 albumul fotoetnografic „Nuntă nunții/ The wedding`s wedding”, în ediție bilingvă româno-engleză (copertă realizată de Dan Perjovschi).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.