Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

,,Cutia cu surprize’’ a ajuns la destinație. Cadouri pentru zeci de copii internați la Oncologie Pediatrică

Cu ocazia zilei de 15 februarie, Ziua Internațională a Copilului cu Cancer, echipa Fundației Hans Lindner s-a deplasat la Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuță’’  Cluj-Napoca, păstrând îndelungata tradiție.

În ciuda restricțiilor generate de pandemie, Fundația a ținut să marcheze acest moment emblematic, să îi bucure și să aline suferintele copiilor internați pe secție. Prin acțiunea ,,Cutia  cu surprize’’ 25 de cadouri au fost înmânate cadrelor medicale, care la rândul lor au făcut posibilă distribuirea lor micilor pacienți, aflaţi în tratament. Cadourile au fost gândite astfel încât să transmită căldura atmosferei de acasă: printr-o pătură pufoasă, o cană cu personaje din desene animate, carioci, dulciuri, obiecte de igienă, suc natural si chips de mere, și o încurajare care să le dea ,,Raza Speranței’’. S-au mai donat şi 2 televizoare noi, moderne, pentru saloanele Oncopediatriei. Darul este menit să aducă un zâmbet pe chipul copiilor, care sunt îndemnați să transmită mai departe o îmbrățișare și un zâmbet părinților și cadrelor medicale, care le sunt alături constant în această luptă. Un zâmbet este un gest mic, nu costă nimic pentru cel care îl oferă și are un impact puternic pentru cel care îl primește, așadar lumea, inclusiv cititorul acestui reportaj, este încurajată să dăruiască zâmbete, chiar și prin mască deoarece poate schimba în bine starea de spirit acelora cui este daruita.

Aflat în an aniversar, programul ,,Raza Speranței’’ celebrează 20 de ani de existență și datorită colaboratorilor săi, precum Secția de Oncopediatrie din Cluj-Napoca, a reușit să producă o reală schimbare în viețile copiilor greu încercați de soartă. Fundația Hans Lindner rămâne un aliat de nădejde în lupta cu viața, împreună cu sătmărenii reușind să păstreze speranța vie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.