Ultima actualizare: azi, 21:04

Locale

FOTO. Cum s-a produs accidentul de pe B-dul Lucian Blaga. Două femei au fost rănite

Inspectoratul de Poliția Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs sâmbătă pe bulevardul Lucian Blaga. În urma evenimentului rutier două femeie au fost rănite.

Ce spune Poliția:

La data de 12 februarie, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați despre faptul că în municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un conducător auto, de 27 de ani, din Păulești ar fi efectuat manevra de mers cu spatele, cu intenția de a părăsi un podeț și a pătrunde pe drumul principal, însă nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Ardud.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a două pasagere, de 26, respectiv 52 de ani, ambele din Satu Mare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Totodată, acestora li s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Verificările în cauză continuă, față de bărbatul de 27 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.