Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Cine sunt militarii căzuți cu cele două aparate de zbor. Ceremonii în toate unitățile militare

Opt militari români au murit în noaptea de 2 martie 2022. Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR care survola în Constanța, preum și cei 7 militari care s-au prăbușit în timpul misiunii de căutare-salvare s-au stins din viață.

Toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor organiza joi ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru militarii căzuţi la datorie în tragedia din Dobrogea, unde un avion MiG-21 Lancer și un elucopter IAR-330 Puma s-au prăbușit miercuri seară, a anunţat Ministerul Apărării.

„Am pierdut, aseară, 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor și misiunilor care le-au fost încredințate, 8 camarazi. În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei opt militari căzuți la datorie”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MApN.

De asemenea, ministerul i-a prezentat pe militarii care și-au pierdut viața în urma prăbușirii celor două aparate de zbor.

Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 Lancer, avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilotul elicopterului IAR-330 Puma, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1.500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.

Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.

Maistrul militar principal Banu Gelu, angajat din anul 1993, în vârstă de 52 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.

Caporal cls. a III-a Lateș Cătălin, operator căutare-salvare, 29 de ani, angajat din 2012, căsătorit, doi copii.

Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 43 de ani, angajat din 2002, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls. I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls. a II-a Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005, tatăl a doi copii.

Un comentariu

  1. Isti Răspunde

    Multumim domnilor pt. serviciu!

    Dumnezeu sa ii binecuvânteze sufletele lor si consolare familiilor lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.