Ultima actualizare: azi, 14:25

Locale

Ministrul Energiei dă asigurări: „Nu se vor scumpi carburanții la 9, 10, 11 lei. S-a creat o psihoză”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că informațiile privind posibila creștere bruscă a prețurilor la carburanți de până la 11 lei în perioada următoare sunt false, informează Digi24. De asemenea, acesta a spus că a discutat și cu marii furnizori de combustibil din România și că există suficient în stocuri pentru a asigura livrările către clienți.

„Este complet nejustificat ceea ce se întâmplă. Nu putem vorbi de lipsă de benzină și de motorină în România la stațiile de alimentare cu carburant. Am discutat cu cei doi mari producători, Petrom și Rompetrol. Nu există niciun motiv să avem cozile acestea.

S-a creat o panică pe fondul unor prețuri care au apărut la niște benzinării de lângă granița româno-ungară. Acolo am văzut în poze un preț de 11 lei complet nejustificat. Românii trebuie să știe că în Ungaria guvernul a pus un plafon pe prețul benzinei și motorinei. Practic există o penurie de carburanți în țara vecină. Benzinăriile din țara vecină sunt deschise cu program, nu sunt deschise non-stop. Acest lucru probabil a început să influențeze prețurile la frontieră în benzinării independente.

Fac apel la români să nu stea la coadă că vor găsi benzină și motorină și mâine și poimâine și într-o săptămână și peste două săptămâni în benzinării. Nu este niciun motiv pentru a sta la coadă în această seară, noapte. Nu se va dubla prețul, nu va ajunge la 9 lei, nu va ajunge la 10 lei, nu va ajunge la 11 lei”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, miercuri seară la Digi24.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. Pompa Răspunde

    Ministrul economiei nu vede bine cu ochelarii aia cu lentile din fund de borcan. Deja e 11 lei la anumite benzinarii??????????????????????

  2. Celentano Răspunde

    Ungaria a plafonat prețul la combustibili, noi luăm clanță ?
    Aia sunt politicieni, noi avem eunuci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.