Ultima actualizare: ieri, 21:26
Locale

Proiect: Suspendarea permisului de conducere pentru șoferii care nu-și plătesc amenzile

Recent a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă prin care se doreşte modificarea Codului Rutier prin suspendarea permisului de conducere al şoferilor care nu-şi achită amenzile de circulaţie, informează Ziarul Financiar.

Luni, 28 martie 2022, a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B181/2022 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta propunere prevede că art. 103 din Codul Rutier se modifică şi se completează după cum urmează:

(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune:

  1. f) până în momentul achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancţionarea contravenientului.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial

5 comentarii

  1. Nha Răspunde

    Foarte tare; si confiscarea masinilor, confiscarea imobilelor, averilor pentru cei ce nu-si platesc impozitele, etc …

  2. Norick Răspunde

    EU AS DA ȘI ANULAREA IMEDIATĂ A PERMISELOR DE CONDUCERE CU DUBLA CETĂȚENIE!!!!

    • Rozi néni Răspunde

      Bine măi dar atunci ce facem cu românașii noștri basarabeni? Că sunt peste un milion în situația asta! Crezi că nu se știe asta unde trebuie??? Și mai ales în conjuctura actuală politică?

    • Norick Răspunde

      Eu as da un ” caltabos de casa” la ma-ta , pentru ca nu te-a educat sa nu furi.. . 😀 Manca-te-ar jaru’.. 😛 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.