Ultima actualizare: azi, 16:15

Locale

Cele două femei care au plătit ca soțul uneia să fie omorât au fost arestate. La fel și asasinul

Cele două femei din comuna bihoreană Şimian care i-au plătit 40.000 lei unui interlop din Valea lui Mihai, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost arestate preventiv, joi seara, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, titrează ebihoreanul.ro.

Măsura, care încă nu este definitivă, a fost dispusă pentru 30 de zile pe numele celor două femei. Tot pentru o perioadă de 30 de zile a fost arestat şi asasinul. Potrivit portalului instanţei, măsura a fost dispusă la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Cei trei au fost reprezentaţi în faţa judecătorului de avocaţi din oficiu şi nu au cerut respingerea propunerii.

Verdictul Tribunalului Bihor nu este definitiv, putând fi contestat în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel Oradea.

Sursa: ebihoreanul.ro


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.