Ultima actualizare: azi, 10:08

Locale

Cod galben în județul Satu Mare. Meteorologii anunță frig, ploi și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de vreme deosebit de rece, vijelii și ploi în toată țara.

În intervalul sâmbătă ora 13.00 – marți ora 9.00, vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze în general de 45…55 km/h și pe arii restrânse de peste 60 km/h.

Sâmbătă (9 aprilie) în regiunile intracarpatice, iar duminică (10 aprilie) în cele sud-estice local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce pot avea caracter torențial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină.

Începând de duminică, vremea va deveni deosebit de rece în toată țara. În noaptea de luni spre marți (11/12 aprilie), îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.

Meteorologii au emis și două alerte Cod galben.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 9 aprilie, ora 13 – 9 aprilie, ora 21;

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu rafale de 55…65 km/h și pe arii restrânse de peste 70 km/h, vijelii, averse, descărcări electrice și izolat grindină.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 aprilie, ora 3 – 11 aprilie, ora 9;

Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului.

La munte va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea.

Notă: În Transilvania, duminică dimineață vor fi precipitații mixte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.