Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Sătmărean reținut de polițiști. A amenințat o femeie și doi minori și a distrus o mașină

La data de 25 aprilie, polițiștii sătmăreni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 49 de ani din Negrești-Oaș, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

În fapt, la data sus menționată, având asupra sa un obiect contondent și aflându-se într-o stare vizibilă de ebrietate, bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului unei femei, respectiv sora concubinei sale, unde i-a amenințat pe aceasta și cei doi minori ai săi.

Totodată, bărbatul a provocat avarii atât autoturismului femeii, cât și ușii de acces a imobilului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, iar față de bărbat a fost luată măsura reținerii preventive pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.