Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Călătorie de 19 ore spre mare cu ‘’Mangalianul’’. Fără vagoane de clasa 1, locuri insuficiente la cușetă

Deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lóránd, este nemulțumit că ”Mangalianul”, trenul care merge din nord-vestul României spre litoralul românesc, nu are anul acesta vagoane ”șezut” de Clasa I și vagoane de dormit Clasa I cu două paturi. Călătorii sunt nevoiți astfel să călătorească până pe litoralul doar la vagoanele de cușetă, cu 6 paturi, respectiv vagoanele ”șezut” de la Clasa II.

Magyar Lóránd a adresat o întrebare ministrului Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, cerând explicații pentru modificările operate de CFR Călători.

,,CFR Călători a introdus și în acest an trenurile de la Satu Mare, Oradea și Baia Mare spre litoralul românesc, cunoscute ca „Mangalianul”. Cererea de bilete este foarte mare, mai ales că, în contextul scumpirii carburanților, o deplasare cu autoturismul de la Satu Mare până pe litoralul românesc fiind acum foarte scumpă. Călătorii din Satu Mare, Maramureș și Bihor au avut parte de o surpriză neplăcută atunci când au mers la ghișeele CFR pentru a cumpăra bilete. Din motive greu de înțeles, CFR Călători a scos vagoanele ”șezut” de Clasa I și vagoanele de dormit Clasa I cu două paturi. Singurele opțiuni sunt vagoanele de cușetă, cu 6 paturi, respectiv vagoanele ”șezut” de la Clasa II”, arată deputatul Magyar Lóránd.

O călătorie de la Satu Mare, Baia Mare sau Oradea până la Mangalia durează între 17 și 19 ore, iar la cușetă fiecare tren are doar două vagoane, cea mai la îndemână opțiune este călătoria la ”șezut” Clasa II.

,,Mă gândesc cu groază ce înseamnă pentru o familie cu 3 copii o astfel de călătorie”, mai spune parlamentarul sătmărean.

Magyar Lóránd a adresat oficial ministrului Sorin Grindeanu trei întrebări:

  1. Din ce cauză au fost scoase vagoanele de clasa I și vagoanele de dormit din trenurile spre litoralul românesc de la Satu Mare, Baia Mare și Oradea?
  2. Ce măsuri veți lua pentru a asigura condiții decente de călătorie?
  3. Foarte mulți sătmăreni, orădeni și băimăreni ne-au solicitat să facem toate demersurile posibile pentru reintroducerea vagoanelor de clasa I. Ce răspuns aveți pentru călătorii indignați?

 

11 comentarii

  1. Gyuri Răspunde

    Mulțumim din inimă fsn,psd,pnl,pdl, ppusl…
    32 de ani de comunism adevărat, 32 de ani de corupție.
    Dar ne merităm pe deplin soarta.
    Suntem doar idioți utili.
    Fara nici o excepție. Doar că unii suntem mai idioți ca alții.

  2. Beny Kira Răspunde

    Nu aveți bani dr avion, beți un sheps la Satu Mare

  3. Bajnok Răspunde

    Azi-mâine vom avea avion până la Burgas sau P#la, Croația, nu Constanța! Miticii ne cred prea săraci!

  4. gabi Răspunde

    Multumin din suflet domnului Grindeanu, PSD-ul duce greul vorba domnului Govor!……si mai mergeti la vot fraieri de satmareni!!!

  5. C4s Răspunde

    Suntem prea saraci pentru litoralul romanesc in sezon

  6. Vasile Răspunde

    Mergeți cu căruța, săracilor

  7. 😱😲🤮🥴💩 Răspunde

    Probabil în consiliul de administrație al cefere s-a discutat și s-a hotărît că asta merităm?

  8. H&R Răspunde

    Mergeti pe calare ca Adi Cozma…

    • comentator Răspunde

      Ce tastă se apasă pentru limba română??
      “Mergeți pe călare”????😲😱🥴😭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.