Ultima actualizare: azi, 09:29

Locale

Fost manager al Spitalului Județean arată sistemul putred. Disperarea pacienților

Fostul manager al Spitalului Județean Satu Mare, Marcela Papici, a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, în care arată sistemul putred și disperarea la care ajung unii pacienți. În postare ea a arătat un caz concret al unui pacient grav bolnav, care a încercat cu disperare să își facă o programare la spital, însă fără succes. ’’M-a șocat’’, spune Marcela Papici.

Redăm, mai jos, postarea făcută de fostul manager al Spitalului Județean Satu Mare:

„Marți, săptămâna trecută, la Cezarmed am răspuns eu la telefonul pentru programări. Unul dintre apeluri solicita o programare la cardiolog. Îi spun că se poate pe 6 iunie. Insista pe o programare în aceeași săptămână între miercuri și vineri. Îi explic că doamna doctor nu are program. Îl simt foarte supărat. Îi recomand să apeleze la policlinica, la spital. Îi dau nume de medici cardiologi cu cabinete, din Satu Mare. Îmi explică că a epuizat toate căutările și noi eram “ultima lui speranță”! M-a șocat exprimarea si-l întreb detalii. Mi le-a spus! Avea cancer rectal. Întors luni de la Cluj. Programat în următoarea săptămână, luni, la chimioterapie, tot la Cluj, unde nu-l primeau fără consult cardio (ekg, ecocord).  Mi s-au umplut ochii de lacrimi! Nu de mila! Ci de neputință! De sistem bolnav! De disperarea cu care povestea! De furie! Era un om simplu! Nu cunoștea pe nimeni, iar asta îl condamna! Pentru că nu avem un sistem unde sa meargă cu această problemă, să-l asculte cineva, să-l ajute. L-am ajutat! M-a ajutat domnișoara doctor să-l ajut. A venit special, pentru dânsul, și l-a consultat în timp util. Și îi sunt profund recunoscătoare pentru asta.
Ieri, luni, domnul Vasile a început tratamentul pentru cancer! Oare cum ar fi fost dacă nu răspundeam eu la telefon? Sau nu putea domnișoară doctor sa vina? Ce șanse avea dl Vasile? Câți alții sunt ca dl Vasile? De ce nu exista soluții “de spital”, “de stat” pentru asemenea situații?”

8 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    Dna Papuci și tu ai participat la dezastru din spital.

  2. Vasile Răspunde

    Ai supt die la două rate stat și Omer

  3. Herbert Răspunde

    Domnul brancardier Barta Csaba din spital nici nu pune mana pe tine daca nu bagi 25-30 lei in buzunar…..ce sa mai așteptăm…?????

  4. ...?#@!....ățopi Răspunde

    Nimic nou sub cer. Hoața strigă hoții! Nu se găsește careva “să-i taie microfonul” că e tare vocală? Sau deocamdată face parte din spectacol? De ce o băgați în seamă?

  5. unu Răspunde

    Domnul daca pot sa ii zic asa ORI asistent aparut de la coada vacii de la UPU vb cu tine ca si felul 5 , rusine sa ii fie nimeni nu merge la spital de bine

  6. radical2 Răspunde

    Dar stim noi cum e sistemul. A fost manager totusi si nu a facut atunci nimic. La vremea respectiva daca ne arata, era intradevar o performanta pentru “managerul roman de la stat” . Asa e egal cu zero.

    • ...?#@!....ățopi Răspunde

      Cum poți să spui că nu a făcut chiar nimica? Păi ai uitat celebrele șoșoane/papuci la 2 lei cu care trebuia să te încalți ca să poți intra la vizită la rude internate sau în alt scop? Te-ai întrebat a cui era firma prin care se asigurau acele mizerii de încălțăminte obligatorii? Ai făcut un calcul cam cât se încasa așa zilnic și cam total aiurea? Deci?
      Și ar mai fi multe de povestit.

  7. Prosti Răspunde

    Portal sm
    Mananca cacat, oameni buni, articol platit, pai voi de la portal sm ati verificat stirea in 3 surse diferite sau ai luati bani de papici sa publicati acest articol fara noima, inteleg ca sistemul
    Medival nu e perfevt, dar voi inapti ziaristi sunteti si aveti si salar pt prostie. Nu mai citesc ziarul asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.