Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Kereskényi, mesaj de Ziua Orașului: Se dorește dezbinarea noastră. E vremea să ne unim

Primarul Kereskenyi Gabor a transmis un mesaj puternic la deschiderea oficială a Zilelor Orașului Satu Mare. Edilul-șef a spus că se încearcă oprirea progresului orașului și i-a îndemnat pe sătmăreni să fie uniți.

Kereskenyi Gabor a urcat pe scena principală amplasată în Piața 25 Octombrie și a ținut să le transmită un mesaj sătmărenilor prezenți la deschiderea oficială a Zilelor Orașului. Primarul municipiului Satu Mare a spus că se încearcă dezbinarea oamenilor și a anunțat că a venit timpul ca toți cei care iubesc orașul să rămână uniți.

Noi, toți, care tresărim ori de câte ori se pronunță numele orașului Satu Mare, suntem o mare familie. Pentru noi, Satu Mare este pe primul loc. Ne iubim orașul cu pasiune și luptăm pentru el. Trăim vremuri grele pe care le vom putea depăși doar dacă vom fi uniți, sunt vremuri în care se dorește dezbinarea noastră. Dacă îi vom lăsa să ne dezbine, ce se va alege de noi? Progresul orașului poate fi oprit numai prin conflicte născocite. Sătmărenii au făcut mereu lucruri extraordinare, iar aceste realizări au fost rolul întregii comunități. (…) E vremea să muncim, să construim, să ne unim”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Imagini de la deschiderea oficială a Zilelor Orașului Satu Mare:


CITEȘTE ȘI:

38 comentarii

  1. Mae Răspunde

    Da cine vorbește !!!!!!! Cel care face numai combinații !!! Șovin ce ești îți mai faci și propagandă !!!!!! Javra și alcolist !! Ți-e frică că pici !!!!!!

  2. GemeZamfirescu Răspunde

    Da cine te dezbina mă Gaborică, mă?DNA ul care se interesează de “navigatia” pe lacul (pardon parcul ) Cubic?Aia care nu au votat ca prea pute sa dai in concesiune directa ce trebuia licitat, sau celebrul tău 500% prin care jmecheri din primărie vor sa cumpere pe nimic mai tot centrul vechi de la bătrâni neputinciosi sa renoveze ce a folosit 70 de ani Primăria gratis și nu a spoit măcar odată?Cine te dezbina,băi intelectualule de Debrecen cei care s-au saturat de monopolul Tarr ,principalul sponsor UDMR?I-a spune măi Gaborică, lețurile alea cu o cârpa drept acoperiș , pe care le-ai aruncat cu furca in Pasajul Coposu și le spui “tarabe”, nu puteai sa le închiriezi de la o firma din RO ,era musai din HU(Budakalasz),așa cum sunt f.f.multe contracte cu încredințare directa doar cu firme din HU?Pana și arteziana cu muzica este tot din HU,ma mir ca a pornit pe Orff și nu era setată doar pe Liszt. De ce mă Udemerică ,trebuie sa cotizați la “plafonarile” lui Orbán?Nici măcar TVA-ul sa nu rămână in RO? Vezi ca pe lângă DNA o sa-ți vina și Curtea de Conturi sa te dezbine!Da nu-ți bate tu capu,o sa va reunească intr-o cămăruța cu iz de Hortobagy,pe Mileniului 2,pe tine,pe Masculică,pe Ressler,pe Tarr și pe alții ( care nu demisionează) și o sa băgați catering la No Pardon,o sa va cânte țiganii sub fereastra și o sa fie ca in vremurile…bune!

    • cârcotaş Răspunde

      … Eşti supărat rău pe dom’ primar!
      În altă ordine de idei am asistat la o interpretare deosebită a Carminei Burana. Totuşi oraşul încearcă să ţină ştacheta sus din punct de vedere cultural. Nu e ca pe vremea lui Ilyes dar merge, măcar se fac podurile. Când să circuli mai normal hopa! s-a scumpit benzina ia busul.

      • Mihai Răspunde

        Inculții doar atât au reținut din tot evenimentul!
        Felicitări Filarmonicii de stat Dinu Lipatti și invitaților!
        Vă mulțumim pentru spectacolul sublim din această seară!
        Bis-ul a fost cireașa de pe tort!
        👏👏👏👏👏👏👏👏👏

    • Bajnok Răspunde

      Nu spumega, partidele românești nu au niciun candidat capabil să îl bată pe Gabor!
      Dacă termină podul de la ștrand, își asigură încă 2-3 mandate!
      Din păcate, istoria a demonstrat că orașul se dezvoltă mult mai bine cu primar ungur!

      • GemeZamfirescu Răspunde

        Da mă da și DNA poate sa fie partid românesc!😆😆😆

        • Bajnok Răspunde

          Vise erotice sunt astea la tine!
          O să te trezești când o să dai cu curul gol de peretele rece și umed!

    • Opincar Răspunde

      tare ofticat esti opincarule ca ungurii isi vad de treaba si incet fac un oras european din tot ce ati daramat in vremea lui dottore

      • joliku Răspunde

        Voi tindeti inspre siberia, oras muscalesc, cum va atrag pe voi meleagurile natale😅
        Ce Europa va trebuie voua!?😅

  3. Adi Cazma Răspunde

    Cât îi PDL-ul în floare, nici la OO nu mă doare!
    Am înghițit și alde, urmează PSD-ul!

  4. Mihai Răspunde

    Inculții doar atât au reținut din tot evenimentul!
    Felicitări Filarmonicii de stat Dinu Lipatti și invitaților!
    Vă mulțumim pentru spectacolul sublim din această seară!
    Bis-ul a fost cireașa de pe tort!
    👏👏👏👏👏👏👏👏

  5. Vasile Răspunde

    Lăsati să fure ei, că noi romaniurile nici la furat nu ne mai pricepem.

  6. dana Răspunde

    Felicitari conducerii pentru organizare si pentru tot ce fac pentru oras,orice ar spune unii..se vede schimbare!
    Am prieteni maghiari..si nu se pune problema dezbinarii..impreuna traim,muncim si ne distram.

    • Ecleraj Răspunde

      Felicitări și ție, Dana!
      Așa gândește un om întreg la cap. Problema e că tot ăștia deplasații (să nu zic altfel) sunt mai gălăgioși.

      • comentator Răspunde

        Până aici se simte carnetul de partid la tine. Nu știu de ce unii simt că sunt obligați la lingușeală oricând și oriunde! Este în fișa postului??? Da tătucă, se fac mai multe în oraș dar multe se fac invers ca să nu mai povestesc de calitatea lucrărilor. Să-ți dau exemple? Ai timp vreo oră să le citești?
        PS. Dacă tot timpul ne raportăm la mandatul catastrofal al lui Coica și zicem că față de ăla e mai bine atunci pot să-ți spun că te mulțumești cu prea puțin. Dacă facem ceva atunci trebuie terminate lucrările și să fie de calitate că altfel se cheamă bani aruncați pe geam. Uite, acum ce bine se puteau face evenimente la Cubic! Cine este de vină? În primul rând primăria că a dat undă verde la un proiect făcut pe genunchi și cu multe lipsuri. Dacă era un privat sigur deja de mult era călărit de toate instituțiile în frunte cu ISC.

  7. Transportator Răspunde

    De ce-ai sters domnitorii Romaniei de pe gardul mall-ului ? Acum vrei sa convietuim …
    N-am sa uit vreodata treaba asta, era o pata de culoare in gunoiul asta de oras, care apropo: e spre ultimele din tara, dar mori tu odata si tot ajung sa ma “usurez” pe mormantul tau !

  8. Dezbinatoru Răspunde

    Dezbinati-as chelia ta Gabore!!!

  9. Altu Răspunde

    Cu cine să ne unim Gabore, cu Ungaria?

  10. Gerula Răspunde

    Ipocritul asta începe sa bage aceeași placa pe care a invatat-o de la mentorii si sponsorii lui, Victor Orban și Putin, “suntem atacați, vor sa ne dezbine, sa ne unim toți in jurul meu sa ne apărăm” incearca sa bage idei false ca sa isi tina votanții aproape. Nu vorbește nimic de depopularea orașului, de lipsa de investiții care sa aducă locuri de munca bine plătite, ca Satu Mare devine un oraș prăfuit de provincie, rămas mult in urma orașelor din Transilvania…

  11. Observator Răspunde

    Dana draga , da naiva mai esti ! Nu stiu in ce lume traiesti ( si nici nu ma intereseaza ) , dar tare as vrea sa port o discutie …..mai istorica cu tine ! Asa , peste vreo 10 ani ; in rest , vad ca majoritatea de-aici nu mai inghit galustile udmr-ului si inteleg mesajele (precum si actiunile ) acestei facaturi de partid ( plantat de-afara ) , singurul din LUME pe criterii etnice ! Marea problema nu e cu ei , ci cu noi , care toleram si sustinem golaniile si manevrele lor de peste 30 de ani ! Tare as mai vrea sa aud parerea unor unguri cinstiti ( dac exista asa ceva ! ) cat de bine o duc cu udmr-ul la guvernare ; si ma refer la clasa de mijloc si de jos , nu la sforarii care s-au pricopsit cu functii si bani ! La cati le merge mai bine si au facturi mai mici de platit pentru ca au si cetatenie maghiara ? La magazine , platesc mai putin fiindca sunt etnici unguri ? Si-as mai avea multe intrebari sa pun , dar nu e locul si cazul ; poate cu alta ocazie .

    • y Răspunde

      @Observator, asta cu singurul din lume pe criterii etnice nu ține. Sunt destule exemple și numai din UE-ul nostru scump. Nu una sau două. În rest după congresul UDMR din 2000 care s-a ținut la noi s-a produs o ruptură. Înainte Marko Bela nu permitea anumite manifestări care sunt acum la ordinea zilei. Acum “titanii ăștia neîmblânziți” care înainte nu aveau nici un cuvânt de zis (cred că de plictiseală au făcut zilele Partium atunci că altceva nu aveau ce face, eventual să le umple la șefi paharele) și pe care îi vezi acum peste tot băgați la înaintare (nu dau exemple că se supără poate careva că l-am omis), deci ăștia zici că au o agendă copiată de undeva. Să știi că la mulți nu le convine. Dar românii de ce nu au un candidat rezonabil la primărie? Chiar dacă sunt divizați sunteți mai mulți în oraș fraților deja! Nu găsiți unul bun? Nu gen Coica sau altul! Mai aveți doi ani. Toată comunitatea ar câștiga de aici pentru că atunci și UDMR s-ar forța mai mult să se țină de ce a promis! Așa deja devin prea comozi. Eu aștept. Și vă rog să nu aud candidaturi gen Cozma sau Cristescu! Ceva specialist de urbanism care știe cu ce se mănâncă dezvoltarea unui oraș de graniță.

    • Da Răspunde

      Mai bine taci dreak,.. că mai bine faci.

  12. x-ulescu Răspunde

    Ma romanilor ,nu mai cautati sa va alipiri teritorii din ungaria ,ca dezbinati oamenii

  13. Ecleraj Răspunde

    Ce de comentarii deplasate față de un mesaj cât se poate de corect și normal!

    Aici trăim împreună câteva naționalități și ne înțelegem bine. Fiecare avem vecini, colegi, prieteni, chiar și rude de altă naționalitate. Inclusiv cei care comentați aici. Pun pariu că în viața voastră particulară nu vă manifestați așa, doar în anonimatul din spatele tastaturii. Ce ar fi să mergeți la un psiholog să vă consulte?! Asta-i problemă mintală clară. Această problemă nu ține de naționalitate. Deși cei care au comentat aici sunt români, sunt destui cu această gândire și în rândul maghiarilor. La fel ar trebui să se trateze și ei.

    Probabil că vă credeți mari patrioți când, cu spumă la gură, vă purtați ofensiv cu ungurii. Încercați să începeți patriotismul cu chestii minore de zi de zi! De exempu: să vă comportați civilizat în trafic, să nu aruncați gunoiul pe stradă, să mai ajutați oameni necăjiți, să țineți curat în jurul caselor/blocurilor unde stați, să nu încercați să căutați portițe pentru a dribla legile, etc. etc.

    O zi bună tuturor, și distracție plăcută de zilele orașului!

    • Eu Răspunde

      Bine zis..

    • Tu Răspunde

      Semnat de unul care a ajuns prin ceva accident deputat in parlament pentru stim noi ce formatiune? Cine crezi ca te crede? Asta chiar daca in majoritatea din ce spui cam ai dreptate. Faci mai mult rau daca comentezi.

    • Jhon Răspunde

      Stai liniștit . Data viitoare se vor mobiliza și românii . Chiar dacă cărțile se fac în altă parte ! E simplu . Nu trebuie să mai vină 10 partide românești împotriva unuia singur ! O să fie altfel !
      Distractie plăcută și vouă , de la anul !

  14. Marian Răspunde

    Se vede din avion că alt mandat nu mai primești dacă dragostea homosexuala PNL PSD continuă.

  15. Impozabil Răspunde

    În acest secol nu cred că trebuie să vorbim despre șovinism, însă trebuie să vorbim despre patriotism, buna vecinătate, respect, priorități sociale, economice, competență în administrație, bunăstare psihica, morală și materială a oamenilor.
    Vorbe goale, discursuri fade, cabotini instituționalizați, administrație cu fișe post răvășite, nepotism, corupție și incompetență, nu au ce căuta printre noi.
    Am învățat că atunci când vrei sa transmiți, să faci ceva, trebuie sa ai expertiză, informații, echipa, rezultate anterioare, iar că persoană, o pregătire adecvată, un trecut personal și profesional adecvat.
    Pe plan local, din păcate, locuiesc în Centrul Nou, poate cea mai mizerabilă zonă din municipiu…nu cea care se vede, ci cea din spatele blocurilor unde se face curățenie doar în urma unor solicitări multiple și exprese ale locatarilor, unde este raiul boschetarilor, unde nu ai dreptul, că proprietar de imobil, la închirierea unui loc de parcare, unde înghițim praf de ani de zile urmare unor lucrări eterne în zonă, unde tavernele au propria lege în acord cu administrația locală și alte instituții de avizare, iar noi nu putem aerisi locuințele din cauza mirosurilor și gazelor de la hornuri improvizate ,,după bloc”, desigur, cu ,,avizul tacit” al Pompierilor (până va lua foc vreun bloc, iar atunci va răspunde bietul plutonier) și a altora.
    Tot aici, cu prilejul Zilelor, trebuie sa ne mutam mașinile în alte părți ale orașului dacă nu vrem sa le găsim lovite, pisate sau cu componente lipsă, asta nu de acum, ci dintotdeauna.
    Slava Satu Mare, că e la modă !

  16. Ares Răspunde

    Un oras deloc mic si foarte plin de tineret, asta a vazut toata lumea de zilele orasului Satu-Mare. Iubesc acest oras si cu bune si cu rele, pentru ca nu toti oamenii au acelasi bun simt. Un lucru as avea de adaugat mai multe cosuri de gunoi gandite pentru anul viitor, in special in zona scarilor ce dau spre dig. Au fost si oameni inconstienti care erau sa cada, noroc cu vigilenta autoritatilor, astfel s-a evitat o posibila tragedie tot in zona scarilor la marginea ce da in spre drum, unde oameni s-au cocotat sus.

    Am idei foarte frumoase si sper ca tineri cu viziune sa fie in viitor implicati la realizarea si gandirea dezvoltarii acestui oras.

    Ar fi frumos o universitate care sa constituie profile si profesii si pentru cei ce nu vor sa invete limba romana, citeam zilele astea ca romania nu are profile de inginer in energie verde, ar fi frumos sa se dezvolte si sa se puna baza unei universitati pentru viitorul tuturor satmarenilor, banuiesc ca avand si studenti atat din strainatate, cat si din zona satmarului ar fi un castig. De asta e nevoie de coordonare si munca in echipa, si asta nu o zic ca as astepta ca ungaria sa faca asta, s-ar putea strange si fonduri pentru dezvoltarea parti academice al acestui colt al Romaniei.

    Si mi-as dori foarte mult sa se puna accent pe proiecte europene in zona feroviara, inclusiv dezvoltare infrastructura orara de transport public pe linie in spre localitatile limitrofe, sunt zone in care exista acel segment de cale ferata unde nu a mai trecut un tren de ani de zile, ce frumos ar fi sa avem zone rurale unde sa se poata pune baza unor fabrici auto sau fabrici mari, care sa aibe avantaje mari si costuri reduse pentru constituirea de depozite in afara orasului. Sa stiti ca oamenii se uita la autostrazi, eu la 24 de ani, gandesc mult mai antreprenorial, decat cei ce vor autostrazi… In principal pentru ca costurile sunt mult mai mici la transporturi feroviare, agricultura are si ea costuri mai mici de transport feroviar, mult mai mici.

    Doresc un traseu feroviar care sa refaca legatura cu comuna terebesti. Ar scurta drumul pentru ce-i ce fac naveta la servici si costurile din zona asta + ar permite celor care vor sa fie mai conectati de oras sa fie mult mai aproape de orice nevoie, si chiar sa isi lase masina in apropierea transportului public. Eu as vrea personal sa existe o dezvoltare mult mai libera din punct de vedere economic. Cei care dau 300 lei pe un abonament lunar, ar putea cumva sa dea o parte din banii dezvoltari infrastructuri de transport public. Am gandit aceasta solutie pentru ca nu exista nici o alta cale mai scurta care sa reduca costurile si sa implice mai multa dezvoltare decat aceasta gandire, care ar unii si alte localitati si ar facilita o foarte buna absortie de investitii si dezvoltare.

  17. Mihaita Piticu' Răspunde

    Lasati-l in pace pe Gabi……O facut destule in oras……Mergeti in Galati sa vedeti saracie acolo la rromani. Felicitati si FIDESZ….Viktor Orban presedinte 😀

    • Sâcă Răspunde

      Parcă ceva totuși nu pare corect din partea HU, în cazul prețului la carburanți pentru maghiarii din afara granițelor,și cei din interior, fiind discriminare curată. Mai ales că, să nu uităm în perioada 90—2000 au dus, și le-am dus, carburanți gârlă la 1/4 de preț. Am spus asta, și sper că nu voi fi catalogat rău voitor ….este doar o constatare din ……..exterior.

      • Crăciun Ghiuri Răspunde

        Campania electorală a trecut, voturile maghiarilor de peste graniță au fost contabilizate. De ce crezi că acum mai interesează pe cineva aceste lucruri? Tot politicieni sunt și dincolo care fac învârtelile astea. Nu interesează pe nimeni ca treaba să fie politicaly corect.

      • Săca Răspunde

        Pircalici….. aud comentariu…?? Sau nu ești revoltat…!!!

  18. comentator Răspunde

    Urmează foarte curând ridicarea taxelor și impozitelor locale. Asta sub atenta oblăduire a guvernanților care tot ăia sunt! Pentru că (nu-i așa?) nu au de ales! Oare???? No atunci să vă văd!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.