Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

FOTO. Consilieră născută în anul înființării Consiliului Local. Cu bebelușul la festivitate

Ingrid Steinbinder – Laszlo, consilier municipal, a participat astăzi la sărbătorirea a 30 de ani de la înființarea Consiliului Local Satu Mare, într-un mod în care a atras toate privirile. Tânăra consilieră, proaspătă mămică, a participat la eveniment împreună cu Victoria, fetița ei.

Cu toate că avea un motiv bine întemeiat să nu participe la eveniment, proaspăta mămică, ținându-și micuța în marsupiu, a dat un exemplu extraordinar tinerei generații. Totodată, le-a oferit sătmărenilor o dovadă de devotament față de oraș și față de jurământul pe care l-a depus atunci când a devenit consilier local.

Cine este Ingrid Steinbinder – Laszlo, cum se descrie și ce își propune să facă pentru Satu Mare:

,,Sunt cea mai tânără consilieră din Consiliul Local Satu Mare, aleasă în 2020. Sunt născută în anul 1992, anul în care a fost constituit primul Consiliu Local. Fac parte din comisia Studii, Prognoze Economice -Sociale, Buget, Administrarea Bunurilor. În anul 2017 am revenit acasă din Cluj, acolo unde am studiat Inginerie chimica – licența Știință și Ingineria Materialelor Oxidice si Nanomateriale – master Ingineria Materialelor și Protecția Mediului. Am muncit un an și jumătate în domeniul cercetării materialelor de construcții.

În Satu Mare m-am angajat la una dintre marile multinaționale pe o poziție globală, răspunzând de probleme din domeniul calității. Odată ce m-am întors acasă am continuat munca în comunitatea germană, atât ca participant la workshopuri pentru tineri, cât și la organizarea evenimentelor.

Responsabilitatea a crescut când am fost aleasă vicepreședinte al Organizației Tinerilor Germani Sătmăreni “Gemeinsam” în 2017, iar în 2018 vicepreședinte al Forumului Democrat German Satu Mare. În Consiliul Local îmi doresc să reprezint și să promovez minoritatea germană/șvabă din Satu Mare și, totodată, să urmăresc cu atenție problemele.

Multi m-au întrebat dacă renunț la poziția mea de consilier local având în vedere că sunt proaspătă mămică. Consider că orașul Satu Mare are nevoie de o implicare mai buna a tinerilor în comunitate și cred că noua mea postură mă va ajuta să văd mai bine problemele orașului, a tinerilor și a mămicilor”.

30 de ani de Consiliu Local la Satu Mare

Sărbătoare, joi, 9 iunie, în municipiul Satu Mare. S-au împlinit 30 de ani de Consiliu Local, iar municipalitatea a organizat un eveniment special la Casa Meșteșugarilor.

Evenimentul i-a adus împreună pe toți cei care au condus municipiul Satu Mare în ultimii 30 de ani. Toți primarii Sătmarului s-au adunat la Casa Meșteșugarilor și au vorbit, pe rând, despre cum au condus orașul, ce realizări au avut și ce dificultăți au întâmpinat.

Cine sunt cei șase primari care au condus municipiul Satu Mare în ultimii 30 de ani și datorită sau din cauza cărora suntem aici:

  • Ioan Sanfira;
  • Horea Anderco;
  • Viorel Solschi;
  • Iuliu Ilyes;
  • Dorel Coica;
  • Kereskenyi Gabor.

5 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Felicitări! Dar ….. Ați asistat la un moment artistic în care cineva a dovedit cu vârf și îndesat că habar nu are ce presupunea și ce importanță avea la momentul respectiv, adică imediat după ’89, înființarea primelor administrații locale democratic alese. Doar mnoah este născută după ’89 , ce să faci! Așa în schimb s-a asortat cu întreg eveninentul. Adică circ curat și autofelicitări pe bandă rulantă.😱🤔🤮 Peste zece ani veți sărbători că acum ați sărbătorit?
    Păcat de cei absenți și de cei care nu mai sunt printre noi. Că v-ar spune vreo două în dulcele grai sigur. Cei care chiar au pus umărul ca voi să vă autofelicitați! Sunt mulți. Că nu vă văd în stare să fi făcut acum 30 de ani ce au trebuit ei să facă!!! De primari nu vorbesc că va înroși de rușine site-ul.

  2. Valahu Răspunde

    Ai dreptate cum poti compara consilierii de acu 30 de ani cu analfabetii de azi?

  3. Norik Răspunde

    Da pe cine intereseaza muierea asta care-si face reclama ei s-au partidului?

    • buluc-grămadă Răspunde

      Ghici a cui wife este? Uită-te la nune. Ceva cu exPNL și ALDE îți spune ceva? O fi și asta un fel de reclamă? Eu sigur nu duceam copilul aproape nou născut în bulibășeala aia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.