Ultima actualizare: ieri, 21:34

Locale

FOTO. Protestatarii au umor la Satu Mare. Cu bicicleta la pompă: Mi s-a terminat benzina

Protestatarii au umor la Satu Mare. Un protestatar pe bicicletă a adus zâmbete pe fețele celor care au blocat astăzi o benzinărie de pe str. Careiului din Satu Mare. Bărbatul, șofer profesionist, s-a prezentat la rând la pompă pe o bicicletă, având asupra sa și un flacon de 0,5 litri. El avea montată și o boxă pe bicicletă și întreținea astfel atmosfera, intrând și în vorbă cu protestatarii.

El a spus, pentru PortalSM, că a venit să susțină protestul, după care a trecut la glume, cum a făcut cu toţi cei prezenţi. A spus că a venit să protesteze, dar pentru că nu a avut bani de benzină a venit cu bicicleta. Altora le-a spus că e prea scumpă benzina şi a venit astfel cu bicicleta la protest. Nici protestatarii nu s-au lăsat mai prejos şi l-au luat la glume, întrebându-l de ce sumă vrea să alimenteze, unde e seria de șasiu, talonul bicicletei, ce capacitate are rezervorul şi dacă are ITP-ul efectuat.

El s-a lăudat că bicicleta este proaspăt scoasă din garaj, arată ca nouă, şi se pare că va fi folosită destul de des în următoarea perioadă.

Deşi iniţial voia să alimenteze de 50 de bani într-un flacon, el a renunțat ulterior deoarece e interzisă transportarea de combustibil în flacoane de plastic.


CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. altu fără bmw Răspunde

    “Demonstrație” tip copil debil. Îi doare pe ăștia la bască undeva lateral la 1,5 m în orice direcție! Ia faceți un efort și nu alimentați o lună măcar și apelați la alternative în transport să vedeți ce se vor alarma atunci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.