Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Doi sătmăreni au tâlhărit un bărbat (63 ani) în Oradea. L-au agresat și i-au luat bunurile

Doi tineri din județul Satu Mare au atacat și tâlhărit un bărbat în Oradea. Totul s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni, informează jurnaliștii de la ebihoreanul.ro. Cei doi indivizi au fost trimiși după gratii.

Potrivit ebihoreanul.ro, doi tineri cu vârste de 18 și 19 ani au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată, după ce au atacat un bărbat în zona Podului CFR de peste Şoseaua Borşului din Oradea, smulgându-i geanta în care avea acte, carduri bancare, bani şi un telefon mobil. Jaful s-a produs luni seară, în jurul orei 22, iar potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliţia Bihor, victima, un orădean în vârstă de 63 ani, a scăpat din fericire cu leziuni uşoare şi a reuşit să sune la 112, pentru a cere ajutor.

Atacatorii au fost prinşi de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor, care i-au şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. Sunt doi tineri din comuna Pişcolţ, judeţul Satu Mare, care sunt anchetaţi acum pentru tâlhărie calificată.

,,Miercuri, 6 iulie, polițiștii polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor i-au prezentat pe cei doi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în informarea poliţiştilor

Solicitarea a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți, care a emis pe numele celor doi câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură care a fost contestată, deja, de suspecţi.

Verdictul final urmează să fie pronunţat la Tribunalul Bihor. Ancheta este continuată de polițiști sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Sursa: ebihoreanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.