Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Adrian Cozma l-a dat în judecată pe primarul Kereskényi Gábor

Adrian Cozma l-a dat în judecată pe Kereskényi Gábor, după ce primarul l-a numit pe președintele PNL ”micul dictator” și ”omul supozitor”. Acțiunea în instanță a fost depusă în cursul zilei de ieri.

Totul a pornit de la conferința de presă organizată de PNL Satu Mare, în cadrul căreia liberalii au anunțat că ies de la guvernarea locală întrucât ”nu pot gira derapajele administrației totalitare UDMR”. Răspunsul UDMR nu a întârziat să apară, iar Kereskenyi a spus despre Cozma că ”acţionează ca un dictator” și că ”este “omul supozitor” care se bagă peste tot”.

După declarațiile primarului, Adrian Cozma a anunțat că îl dă pe acesta în judecată. Cei doi au avut un schimb de replici în direct la Antena 3, iar Kereskenyi a susținut că acele cuvinte sunt folosite de fapt de colegii lui Cozma de partid și consideră că reflectă adevărul.

,,Este de fapt o concluzie pe care au folosit-o colegii dânsului, eu am preluat-o de la ei, dar de fapt, cred că reflectă adevărul. Domnul deputat este un fel de băgător de seamă. Eu de fapt am preluat această expresie și am prezentat-o într-o conferință de presă”, a susținut Gabor Kereskenyi, în direct la Antena 3.

Ca replică la declarația primarului, Adrian Cozma a spus că așteaptă explicațiile în instanță.

,,Acum încearcă să se scuze cu tot felul de scuze copilărești, dar în instanță probabil o va explica mai bine”, a spus președintele PNL.


CITEȘTE ȘI:

13 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Domnule primar. Dacă Adrian Cozma se reprezinta singur în instanta stati linistit. Uita-ti-va în PNL. Sunt doar persoane care nu au reușit nimic pe plan profesional. Deci fac politica. Dacă ca și avocat e la fel de bun ca și politician………

    • c-block Răspunde

      @satmarean, recent au fost alegeri la organizația de femei PNL. Nu doresc să intru în amănunte vizavi de niște persoane care se dau mari liberale că se poate să mă trezesc cu dosare și eu. Că ce făcuseră moral este de categoria execrabil. Prefer să nici nu-i bag de seamă.
      Tata mi-a zis acum ani buni că un om normal care știe meserie acela își vede de meserie și lasă politica oe seama neîmpliniților frustrați. Aici pit să se ia de mânușă actualul primar și cu Cozma, dar aș mai avea sugestii oentrubeventuale alte perechi. Cam de aceea nu pot fi de acord ca de exemplu un medic să fie primar. Totuși a depus un jurământ.

      • Unu' Răspunde

        Și juriștii depun un jurământ, la terminarea studiilor!
        Doar că ei apoi pot explica de ce nu-l respectă 🙂 😛 😉

        • c-block Răspunde

          Și asta-i drept. Dar ei sunt cu respectarea legilor pe când la medici e ceva absolut diferit. Îmi provoacă scârbă această duplicitate. Nu mai bine s-ar ocupa de treaba cu prețul la carburanți? Că nimeni nu l-a obligat el s-a autopropus singur acum jumate an că rezolvă!
          PS. Pentru mine PDL nu va fi niciodată PNL, asta să fie clar!

        • Calin Răspunde

          Mint toti care depun juraminte. Juristi, medici…toti!

  2. Pixulescu Răspunde

    Adevărul supără …
    Și câte porecle mai are călărețul …

  3. Manea Răspunde

    Știam de pe VOYO de o săptămână.

  4. kati Răspunde

    Așa se cîștigă electorat, hărțuind pe alții

  5. Demostene Răspunde

    Sindromul Stockholm se regăsește printre comentatori! Sunt curios câți ar accepta un atac la persoana, direct. Nu identific un atac la persoană din parte liderului PNL, în schimb atacul primarului este direct la persoană. Puțină diplomației era de ajutor primarului. Faptul că este primar nu-l îndreptățește să arunce cu lături.

  6. I-Rony Răspunde

    Citind sutele de comentarii sub stirea respectiva imi dau seama citi sustinatori va avea Cozma in campanie.
    Nu cred ca isi poate construi pe asemena manevre iefitne un electorat.
    Stirea de ieri are 9 comentarii pe site, totusi ii da de gandit stafului PNL.

    • c-block Răspunde

      @I-Rony, personal nu cred (de fapt sunt convins 100%) că un politician care se gândește la viitorul său politic nu își construiește asta prin asemenea campanii ieftine. Acum face pe floarea gingașă atinsă de brutalul de primar dar uită că zi de zi îl provoacă de luni bune. Punând la o parte că amândoi au ceva cunoștințe juridice, deci teoretic fiecare ar trebui să știe care pot fi urmările (primarul are un mandat de vice, unul de deputat și până acum 1 1/2 de orimar, deci 10 ani totuși!) nu cred că urbea are nevoie de asemenea scanadaluri artificiale. De aici, din acțiunea sa se vede că pentru el importantă este imaginea și nu ce poate face el pentru urbe. Vă dați seama că de ar ajunge primar de ce ar fi în stare pentru orgoliul său? La faza asta amândoi sunt corigenți. Primarul că nu s-a stăpânit iar deputatul că în afară de semințe de scandal nimic nu a făcut. Decât așa mai bine ar face ca și senatorul nostru USR de Oaș. Ce bine dormitează, că nu mai știm nimic de el!!! Ce frumos ne arată cum se poate face politică responsabilă, nu cum au făcut predecesorii!!😱🤔😲💩💩💩😤
      Până la urmă noi suntem de vină că i-am votat. Personal promit că nu se va mai repeta. Promit solemn. Urgent trebuie instituită în lege posibilitatea ca să poată fi rechemați din mandat orin referendum local dacă nu își respectă promisiunile. Că înțelege omul că nu se pot face toate dar totuși chiar nimic???? Chiar așa fraieri ne cred?

  7. Calin Răspunde

    In ring, cu voi. Manusile la control! BOX

  8. Bibi Răspunde

    Ăștia de la penele e toți supozitoare, întra in curu’ pesedeului sa nu poata mari pensiile, când anul acesta inflația a sărit de 15%. PNL e impotriva pensionarilor, huo! huo! huo! Si inca de nspemii de ori huo! penele supozitor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.