Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

FOTO. Accident pe b-dul Independenţei. Bicicletă sub maşină, pe trecere!

Accident pe b-dul Independenţei. Un accident a avut loc în această dimineaţa pe b-dul Independenţei din municipiul Satu Mare.

Din primele informaţii reiese că un şofer a lovit o persoană, pe trecerea de pietoni, iar ulterior s-a urcat cu maşina peste bicicletă.

Persoana lovită a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale.

“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani, din localitatea Călinești-Oaș, aflându-se la volanul unui autovehicul pe Bulevardul Independenței, ar fi acroșat un bărbat de 54 de ani, din Satu Mare, care în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii”, a transmis Poliţia Satu Mare.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ştire în curs de actualizare…

31 comentarii

  1. urbanism Răspunde

    Asta ziceam când întrebam ce va fi când va fi dat în folosință podul 3.

  2. micutu Răspunde

    e de la cretinii de biciclisti care circula pe trotuare si zebra de paca ar fi la turul frantei. Politia ar trebui sa se mai uite si pe trotuare nu numai pe carosabil

  3. Pistike Răspunde

    Doamne ajută!
    Sper că biciclistul prost și ignorant să-și fi rupt ceva, măcar un bazin sau ceva mai grav, să se chinuie câteva luni bune!

    • Gheorghe Răspunde

      Pistike,daca ar fi tatal,mama,nevasta sau copilul tau lovit pe trecere si ulterior sa ramana leguma si sa trebuiasca sa curatesti sub el,tot asa ai vorbi?Ai fi tot asa de pornit impotriva victimei incat sa-i doresti raul pe cand de fapt vina apartine altcuiva.Ai mare grija ce dorsti pentru altii ca s-ar putea sa primesti tu…impatrit!!

    • Mama lui Pistike Răspunde

      Ioi maică da așa bou prost te-am crescut? Oof oof…

  4. Nae Răspunde

    “în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă” Ce puii mei nu intelegeti ?.

  5. Cetateanul Răspunde

    Să nu mai circule pe trotuare cu bicicleta sau cu trotineta!!!
    Circul zilnic în zonă, în 90% din zile văd cum circulă pe trotuar atât biciclete și trotinete electrice, cât și scutere sau, mai nou, atv-uri!! La fel și pe trotuarele podului Decebal, unde nu există pistă de biciclete pe trotuar!!!
    Poliția stă și doarme în izmene, simulează că fac ordine!
    Poliția locală doar se plimbă, deși au camere de supraveghere în zonă, nu se iau măsuri împotriva acestor indivizi!
    Le dau dreptate celor de mai sus, sunt absolut convins că biciclistul a trecut pe bicicletă!
    Poliția să verifice camerele de supraveghere din zonă și or să se convingă!!!

    • Gheorghe Răspunde

      Cetatene si ceilalti ar fi bine sa cititi,nu doar printre randuri si sa vedeti ca de fapt biciclistul era pe langa bicicleta cand a vrut si el sa traverseze pe unde are DREPTUL prin lege dar vine un biped ca si in cazul fetitei de ieri si se pise pe dreptul altuia.El ii cu masina si circula pe drum,de ce ar da el prioritate unui pieton?Nu vere,nu,ca el este ocupat cu alte lucruri,se gandeste la marica sau la anuta ce fac si cum mai muncesc ele printre straini ori vorbeste la telefonul mobil tinut cu mana la ureche.Sariti in sus ca de fapt este vina lui,ca sii ieri cu fata pieton!!Va dati seama cat era el de atent daca so urcat pe bicicleta?Permisul snulat si pieton forever ca sa vada cum este cand unii bipezi cu masina se urca pe tine exact pe trecerea de pietoni!Capisci?…capete goale si patrate…

      • Django Răspunde

        N-am fost acolo sa vad ce s-a intamplat, deci parerea mea este (in general) ca atunci cand te angajezi sa traversezi strada pe trecerea de pietoni in calitate de pieton TE ASIGURI in primul rand daca poti sa traversezi in siguranta, nu sari ca berbecul ca s-ar putea sa devii victima, sunt destui din astia care merg cu “dreptul lor” inainte fie ce-o fi.

        • Mihai Răspunde

          Trebe călcați, ‘tu-le muma-n cur, cum îndrăznesc să te oprească pe tine, marele bou, din cursa ta contra-cronometru!?
          Boule, oare când îți pierzi prioritatea, nu ești obligat să te asiguri???

          • Django

            Bai boule am zis ca n-am fost acolo, dar odata eram oprit pe trecere si a dat in mine un mare bou ca nu s-a uitat cand trecea pe langa trecere. Esti prost n-ai inteles nimic sunt convins ca nu conduci.

          • Django

            ….eram oprit inaintea trecerii de pietoni ….pana nu debitezi iar ceva.

      • Cetateanul@ Răspunde

        A vrut unul zilele trecute sa ma amendeze pentru ca nu circulam pe trotuar . I-am zis domnule, de acord, dar la mentiuni scriem ca dumneavoastra raspundeti in caz ca imi sare un copil in fata sau cineva neatent sare pe pista si-l lovesc ! S-a dus mai departe !

    • Cetateanul Răspunde

      Gata, asa este si la mine in oras . De cand au vopsit trotuarele astia au impresia ca pot sa circule pe orice trotuar cu 30 la ora ! Pana nu o sa moara cativa copii sau oameni mai in varsta”autoritatile” o sa zica ca “legea” e buna !!!

    • Cetateanul Răspunde

      Gata, asa este si la mine in oras . De cand au vopsit trotuarele astia au impresia ca pot sa circule pe orice trotuar cu 30 la ora ! Pana nu o sa moara cativa copii sau oameni mai in varsta”autoritatile” o sa zica ca “legea” e buna !!!

  6. Gheorghe Răspunde

    …e normal sa circule pe trotuare ca daca ar fi dupa unii dintre asazisii soferi de pe aici cum intra pe sosea cum sui pe el ca nu-i de-al nost,asa cum se intampla mai nou cu pietonii care indraznesc sa treaca strada taman pe trecrea de pietoni deranjandu-i pe o sama de bipezi care se afla intamplator in masini.

    • Mihai Răspunde

      Bade, mai bine meri de-ți bate coasa…
      Bicicletele, trotinetele electrice și alte asemenea mijloace de transport NU AU CE CĂUTA PE TROTUAR!!!

      • Gheorghe Răspunde

        Da Mihai intr-o tara normală bicicletele au piste speciale.Am văzut tari in care trotuarul pentru pietoni sa împărțit în doua și au făcut pe o parte piste de biciclete.Vorbesc serios.Coasa eu știu sa o bat și o bat bine dar tu cum stai cu bătutul coasei?Dai o bere și te învață nenea….tia prinde bine sa știi bate bine o coasă,nu sa o faci….ferăstrău!!!😜👍🤭

        • Cetateanul Răspunde

          Bicicletele si trotinetele electrice nu au ce cauta pe trotuare . Sunt destui care circula cu 30 la ora ! Sper sa aiba familia ta “parte” de ele !

  7. Cetateanul Răspunde

    CIne vrea sa traiasca se asigura si asteapta cat este nevoie . Restul respecta legea …

  8. Șuta Petre Răspunde

    Stau și citesc comentariile,și mă gândesc cât de mare e grădina domnului.

  9. @Șuta Petre Răspunde

    @Șuta Petre, una din legile lui Murphy specifică faptul că cantitatea de inteligență pe Pământ este constantă. Faptul că noi tot ne înmulțim face ca această cantitate să se distribuie către din ce în ce mai mulți indivizi, deci pe cap de locuitor pică din ce în ce mai puțin. Sunt mai mult de o grămadă care își descarcă frustrările reale sau imaginare pe aici. Sau altfel zis mulți au sărit gardul grădinii zoologice. Și sunt mulți care din ce se pare au sărit tratamentul.😱😲🤮😭😭🤯🥴💩

    • Foxforcefive Răspunde

      Iar un mare comedian pe nume Hofi Geza a spus candva ca “In aceasta lume mintea s-a impartit cel mai bine….toata lumea are impresia ca a primit ceva mai mult decat altii”

  10. Kuka Răspunde

    Iar s-o apucat senilul de cetatean antivaxx sa comenteze aiurea …

    • Cetateanul Răspunde

      Ce au tu cu drepturile si libertatile altora ? Vaccineaza-te zilnic din partea mea daca atata iti poate capul !

  11. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Ungurii sunt de vină. Și încălzirea globală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.