Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Mamele aflate în dificultate vor primi sprijin de 2000 de lei

În județ a fost demarată implementarea unui nou program POAD – Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat din  Fondul de ajutor european, pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate prin acordarea unui sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic, unic, în valoare de 2000 de lei.

Prefectul Radu Roca a transmis astăzi o circulară către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ în vederea colectării datelor necesare întocmirii listei cu beneficiarii la nivelul județului Satu Mare și transmiterea către  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Beneficiarii acestui program de protecție socială sunt mame care au născut în urmă cu cel mult trei luni de zile și se află în una din următoarele situații: sunt beneficiare de ajutor social (VMG sau ASF), au o dizabilitate (orice grad), se află în situații critice de viață, nu dețin acte de identitate (deci nu pot beneficia de drepturi civile),  sunt minore sau provin din zona conflictului armat din Ucraina.

,,Este un ajutor deosebit pentru mame aflate în dificultate. Cu banii de pe acest card social se oferă acces la resurse financiare care să asigure posibilitatea îngrijirii nou-născutului, pentru a nu vulnerabiliza și mai mult acestă categorie dezavantajată. Începând de astăzi, se pot depune cereri la primăria de domiciliu pentru acordarea acestui sprijin. Rog primarii și colegii din primării, din domeniul asistenței sociale, să acorde o atenție deosebită acestui program guvernamental menit să îmbunătățească viața semenilor noștri aflați în situații deosebite”, a declarat prefectul Radu Roca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.