Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Ministrul Dezvoltării, la Satu Mare: Podul de la ștrand, un exemplu că în România se poate construi

Aflat astăzi în vizită pe șantierul podului de la ștrand, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat că această investiție din municipiul Satu Mare poate fi dată drept exemplu că și în România se poate construi bine.

,,Această infrastructură modernă poate fi arătată și ca un fel de exemplu că putem să construim în România și că putem să construim în Satu Mare asemenea infrastructuri pe care, poate, le-am văzut până acum doar în alte țări. Aici colaborarea dintre Primăria municipiului Satu Mare și Ministerul Dezvoltării a fost una exemplară, iar noi vom avea în continuare deschiderea pentru această investiție”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a ținut să le transmită sătmărenilor că finanțarea pentru pod va fi asigurată și că nu sunt probleme din acest punct de vedere.

Proiectul este realizat în proporție de 63% (stadiu fizic), iar lucrarea ar urma să fie finalizată anul viitor, termenul fiind de 30.06.2023.


CITEȘTE ȘI:

5 comentarii

  1. MUIEPSD&PNL Răspunde

    Uite cum au ratat looserii de politicieni români primăria pentru următorii 12ani!
    Adi, in your face!

  2. A Răspunde

    Ho mă că nu e gata

  3. Nha Răspunde

    D-nu Ati, se poate dar in cat timp? Poate nu mai e nevoie de pod pana se termina, ca seaca Somesul! 🙂

  4. Lili Răspunde

    Sursele de finantare si costul.total.raman marile necunoscute ale aceatui proiect.
    Cele 2 poduri noi peste Somes, unul din bani guvernamentali 100% cel de-al doilea cu majoritate covarsitoare guvernamentali sunt prezentate ca realizari ale administratiei locale? Idem giratoriile facute de Lidl si de Kaufland s.a.
    Bine ca s-au facut si se fac dar nu ne luati de prosti pe toti!
    Pasarela pietonala de la mall spre centru care trebuie executata de administratia locala asteapta linistita inca 100 de ani …..

    • Lili Puți Răspunde

      Lilike drága, iar ai apărut din tenebrele useliste?
      Decât să facă alții ce n-au fost ciumații în stare să facă, mai bine să nu se facă deloc, sau cum??
      Păi al tău tiz, dorel de sătmar – cel mai prost primar din istoria sătmarului, n-a făcut la fel?? Păi nu se lăuda el cu orice ocazie de realizările lui Ilyes?
      Printre propriile proiecte ale dorelului să nu uităm juatul cu japca a pistei de biciclete de pe Lucian Blaga sau inauguratul coșurilor de gunoi stradal din parcul Soarelui!
      Iar despre futangiul lui brigi … doar vorbe de haur 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.