Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Și-a terorizat fosta soție și a încălcat ordinul de protecție. Au intervenit polițiștii sătmăreni

La data de 10 august, în jurul orelor 12.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați despre un posibil scandal izbucnit între două persoane, pe raza localității Păulești.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, o femeie de 52 de ani, din Apateu, în timp ce se afla pe raza localității Păulești, ar fi fost abordată de către fostul soț al acesteia, în vârstă de 53 de ani, care ar fi amenințat-o și i-ar fi provocat o stare de temere, încălcând în acest fel ordinul de protecție care era emis împotriva sa.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Profu Răspunde

    Măi capra cu trei iezi,dacă era Guyas tot așa reclamai.
    Am impresia că tu ești principala vinovată,din toate aceste scandaluri.
    Știi tu la ce ne referim noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.