Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Activități interactive pentru copii în centrul Sătmarului, cu ocazia Zilei Pompierilor

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare a organizat, în această dimineață, luni 12 septembrie, activități interactive pentru copii în Piața 25 Octombrie.

Zeci de copii s-au adunat, în această dimineață, în centrul nou al municipiului Satu Mare, acolo unde au participat la ziua porților deschise organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Printre activitățile organizate pe platoul din Piața 25 Octombrie s-au numărat prezentarea tehnicii și a accesoriilor de intervenție, lecții de prim ajutor și informări preventive.

În 13 Septembrie 2022 se împlinesc 174 de ani de la “Bătălia din Dealul Spirii”. Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare anuală care comemorează Bătălia de la Dealul Spirii, din anul 1848, la București, între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Această zi a fost desemnată ca ziua pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române.

În data de 13 Septembrie 2022, între orele 10:00 – 13:00, se va organiza Ziua Porților Deschise și la sediile subunităților de intervenție din localitățile Carei, Negrești Oaș, Tășnad și Turț.

Un comentariu

  1. M Răspunde

    La mulți ani pompieri sătmăreni, ori cine va conduce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.