Ultima actualizare: azi, 11:14

Locale

Justiția din România: Un tribunal condamnă, altul achită. Condamnare de 9 ani, ștearsă cu buretele

Un bărbat condamnat la 9 ani și 4 luni de închisoare în primă instanță pentru mai multe acuzații de instigare la tăierea fără drept de material lemnos și la furt de lemne, precum și pentru influențarea declarațiilor, a fost achitat de Curtea de Apel Oradea pe motiv că unele din aceste fapte nu există, informează bihorjust.ro

Potrivit actului de trimitere în judecată, Vasile Ciorbă senior, care ar fi administrat o firmă din Satu Mare, a fost acuzat că, în 2010, le-ar fi cerut angajaților săi să taie ilegal și să sustragă 315 fagi și mesteceni de pe terenul unei persoane – aflat într-o zonă cunoscută sub numele de Vârful Văcarilor – faptă prin care s-ar fi provocat un prejudiciu de peste 100.000 de lei.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2014, Vasile Ciorbă senior și Vasile Ciorbă junior le-ar cerut angajaţilor firmei lor şi i-ar fi coordonat pe aceştia să taie fără drept şi să ia de pe păşunea localităţii Certeze 51 de arbori nemarcați în regim silvic, provocând un prejudiciu de mai bine de 73.000 de lei. Câteva luni mai târziu, cei doi ar fi cerut angajaților să taie pădurea de fagi și carpeni (265 de arbori în valoare de peste 140.000 de lei) de pe terenul unei familii, amplasat în zona Valea Văcarilor din localitatea Certeze.

Tot în 2014, Ciorbă senior i-ar fi pus pe muncitorii de la firmă să taie fără drept 260 arbori nemarcați în valoare de 131.000 de lei, din zona Valea Rea, unde societatea pe care o administra drept de exploatare.

Pentru a nu recunoaște comiterea faptelor la care ar fi participat, Ciorbă senior și soția sa, Ana Ciorbă, ar fi încercat să-i determine pe muncitorii de la firma lor, ”atât prin corupere, cât şi prin constrângere, să dea declaraţii neconforme cu realitatea, respectiv să nu recunoască săvârşirea infracţiunilor la care au participat sau să îşi schimbe declaraţiile în sensul că cea care ar fi coordonat întreaga activitate a fost inculpata (Ana Ciorbă – n.n.) nu inculpatul (Vasile Ciorbă – n.n.) senior”, arătau procurorii. De altfel, anchetatorii susțin că femeia ar fi încercat să îşi asume întreaga administrare a societăţii pentru a-l proteja pe soţul său, ”care era deja condamnat pentru infracţiuni silvice la pedepse cu suspendarea executării”.

La rândul lor, Mircea Hauși și Ioan Mițan, au fost acuzați că, în perioada mai 2014-septembrie 2014, în calitate de angajaţi ai Ocolului Silvic Asociaţia ”Salcâmul” Ciumești, nu au luat măsuri pentru a constata că reprezentanții firmei familiei Ciorbă ar fi tăiat fără drept arbori nemarcați în regim silvic. ”Mai mult decât atât, au procedat în mai multe rânduri la marcarea ulterioară a cioatelor tăiate ilegal, pentru a le da aparenţa de legalitate, ajutându-l astfel pe inculpatul (Vasile Ciorbă – n.n.) senior să taie şi să sustragă în continuare material lemnos”, arătau anchetatorii.

Deși nu au recunoscut faptele de care au fost acuzați, Vasile Ciorbă senior și Vasile Ciorbă junior au fost condamnați de Judecătoria Satu Mare la 9 ani și 4 luni de închisoare, respectiv la 3 ani și 4 luni de detenție. Ana Ciorbă a primit, în primă instanță, 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, în timp ce angajații Ocolului silvic, Mircea Hauși și Ioan Mițan, au fost condamnați la 5 ani, respectiv 3 ani și 4 luni de închisoare pentru complicitate la tăieri ilegale și la furt de arbori, dar și pentru abuz în serviciu.

Nemulțumiți de soluție, inculpații au atacat sentința la Curtea de Apel Oradea. Printre altele, Ciorbă senior și Ciorbă junior au arătat că hotărârea primei instanţe nu a fost motivată, susținând ”judecătorul fondului a preluat întocmai conţinutul rechizitoriului”. Curtea de Apel a considerat nefondată susținerea: ”Este foarte adevărat că motivarea instanţei de fond are unele neajunsuri, în special omisiunea de a analiza unele mijloace de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti, însă se poate lesne identifica starea de fapt şi de drept reţinută de judecătorul fondului, chiar dacă s-a dat eficienţă doar mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea, au fost indicate şi analizate mijloacele de probă care justifică raţiunea judecătorului ce a dus în final la pronunţarea soluţiilor contestate.”

Instanța de apel a constatat că acuzația referitoare la tăierea celor 315 fagi, din anul 2010, face obiectul unui alt dosar în care procurorul a decis că nu a existat nicio probă că Vasile Ciorbă senior ar fi instigat la tăierea și furtul arborilor: ”Prin urmare, Curtea, văzând că există autoritate de lucru judecat cu privire la faptele mai sus arătate, astfel încât un nou proces penal cu privire la aceleaşi fapte şi aceleaşi persoane nu poate demara (principiul ne bis in idem), în baza art. 396 alin. 6 cu referire la art. 16 alin. 1 lit. i cod procedură penală, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul (Vasile Ciorbă – n.n.) senior, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere şi furt ilegal de arbori.”

În legătură cu tăierea celor 260 de copaci din zona Valea Rea, Curtea de Apel Oradea a stabilit că ”există un serios dubiu în ce priveşte existenţa unor fapte de natură penală în zona Valea Rea, astfel încât nu se poate reţine în sarcina inculpatului (Vasile Ciorbă – n.n.) senior săvârşirea actelor materiale reţinute, în forma instigării, motiv pentru care aceste acte materiale vor fi excluse din conţinutul infracţiunii continuate reţinute în sarcina inculpatului (…). Astfel, orice hotărâre de condamnare trebuie să se bazeze pe un probatoriu neechivoc, care să ducă la concluzia lipsită de orice dubii rezonabile, cu privire la existenţa faptei şi vinovăţia persoanei acuzate, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă referitor la fapta mai sus descrisă reţinută în sarcina inculpatului.”

În privința acuzației de influențare a declarațiilor, instanța de apel a constatat ”lipsa oricăror mijloace de probă pertinente şi concludente care să vizeze această acuzaţie”. Referitor la cei doi angajați ai Ocolului Silvic, Curtea de Apel Oradea a constatat, printre altele, că ”dacă nu există probe cu privire la existenţa faptei în ceea ce-l priveşte pe autor, acest caz de imposibilitate de a se exercita acţiunea penală în continuare, profită şi complicilor”.

În urma deliberărilor, Curtea de Apel Oradea a dispus încetarea procesului penal pentru una dintre acuzațiile de instigare la furt de arbori și la tăieri ilegale reținute în sarcina lui Ciorbă senior, în timp ce pentru celelalte acuzații a fost achitat, pe motiv că fapta nu există.

Sursa: bihorjust.ro

3 comentarii

  1. Romanistan citizen Răspunde

    Adventures of Stevie V – “Dirty cash (Money talks)”. Aș râde dacă nu ar fi de plâns.😱😲😭🤯
    https://www.youtube.com/watch?v=9o0rAvZtM7w

  2. radical2 Răspunde

    La ce sa ii mai tii pe astia cu pensii speciale si salarii mari daca oricum primesc din alte surse?Spaga si coruptia o sa dainuie findca e in gena acestui popor.Indiferent de ce salar ai.

    • Romanistan citizen Răspunde

      Nu tocmai pe speța asta ar fi fost bună Inspecția Judeciară? Dar Bruxelles le știe mai bine pe toate la noi. Acum eu întreb că totuși o condamnare de 9 ani și ceva nu e de colo! E cam mare diferența! De fapt pot spune că înțeleg logica. Copacii sunt tăiați, nu? Deci dacă sunt tăiați atunci nu mai sunt, nu? Deci fapta nu există? Nu???? Jale țara asta! Iar alții mor cu dreptatea în mână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.