Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

VIDEO. Forţa Dreptei şi-a inaugurat sediul din Satu Mare. Orban: Obiectivul este să batem PSD-ul

Noul partid Forţa Dreptei şi-a inaugurat astăzi sediul din municipiul Satu Mare, în prezenţa preşedintelui Ludovic Orban şi altor lideri de la nivel naţional. Sediul se află situat în Piaţa Libertăţii, în locul fostului sediu UNPR.

Suntem cam unicii care am rămas pe partea dreptei după ce cei de la PNL ne-au părăsit şi au fugit în barca PSD-ului. Sunt oameni muncitori aici, oameni care vor să facă ceva”, a spus preşedintele filialei judeţene, Ştefan Csordas.

Preşedintele organizaţiei municipale, Vlad Baculescu, a explicat de ce a ales Forţa Dreptei şi i-a amintit pe unii membrii mercanţi, precum Cătălin Ghiran, Marius Meghişan, Claudiu Pitic, Mihaela Kostin, Claudia Cosma, Adrian Pop, Sorin Hosu.

De ce Forţa Dreptei? În accepţiunea mea este singurul partid cu adevărat de dreapta din România. Din păcate, celelalte partide de dreapta s-au pierdut pe cărările politicii româneşti. Chiar dacă suntem un relativ tânăr, am reuşit în această perioadă să avem la Satu Mare o echipă formată din oameni dornici de o schimbare reală în politică, nişte oameni care sunt nişte profesionişti în domeniile lor de activitate”, a spus Vlad Băculescu.

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a urat succes echipei de la organizaţia municipală Satu Mare.

E o echipă de oameni serioşi, de oameni care au făcut ceva la viaţa lor, de oameni care cred în valorile care au construit practic societăţile democratice moderne. Sunt convins că vor fi o voce serioasă şi reprezentativă atât pentru municipiu cât şi pentru judeţul Satu Mare”, a delcarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a spus că în fiecare judeţ sunt primari şi viceprimari PNL care “la momentul potrivit vor întări rândurile Foţei Dreptei”, aceştia fiind în pericol să îşi piardă mandatul dacă îşi schimbă acum partidul.

Cine se simte bine în tovărăşie cu PSD nu are ce să caute în Forţa Dreptei. Sunt oameni în PNL cu care comunic personal, oameni care nu pot să plece din PNL că îşi pierd mandatul de primar sau de viceprimar. Cine se simte bine în aceeaşi oală cu PSD-ul nu are ce să caute în Forţa Dreptei. Forţa Dreptei s-a născut ca o nouă speranţă oamenilor municitori, de calitate, din România”, a afirmat Orban.

Potrivit acestuia, obiectivul celor din conducerea PNL este de a-i intimida pe cei care aleg să meargă alături de el şi că obiectivul Forţei Dreptei este de a construi organizaţii competitive care să bată PSD-ul în alegeri.

Ocupaţia de bază a liderilor PNL este să îi ia la bucată pe cei care şi-au exprimat adeziunea publică la Forţa Dreptei, nu mai în Satu Mare, ci şi în ţară. Asta e obiectivul, să îi intimideze pe cei care au venit alături de mine”, a subliniat Orban.

14 comentarii

  1. Beny Kira Răspunde

    Adevărații liberali sunt la PNL

    • Mircea Răspunde

      Ce nota finală ai obtinut la sesiunea bacalaureatului sesiunea August 2022… pe cel din vară l-ai picat!?

  2. Liberal Răspunde

    Nici un liberal adevărat nu mai este în PNL. Actualul PNL este o rușine. Condus de incompetenți si paraziți care nu au reușit nimic în viata prin munca cinstita. Cozma- un avocat facut peste noapte – care nu a reușit ca si avocat nimic. Un Romi Pop care a dat faliment cu afacerea si care s-a mutat din partid în partid pana a reușit sa prindă o funcție. Halal liberali. Beny Kira ?? Minerul ?? Analfabetul ?? Asta-i partid ?? Numai fripturiști si penali. Cine se aseamănă se aduna. De fapt Cozma nu admite langa el persoane care sa-l înfrunte. Deci toti il piaptănă si-i canta în struna altfel zboară. Si voi vreți voturi ?? Voi vreți sa va mai creadă lumea ca veți face ceva pt acest oraș?? Pt acest județ?? Voi sinteti în stare sa va mutați în orice judet numai ss fiți la conducere. Veniti în fata noastră doar cu discursuri sforăitoare naționaliste. Nu va e rușine?? Nu v-ar pasa dacă datorita invitației voastre la dezbinare ar începe sa se bata ungurii cu romanii. V-ar plăcea?? Un bun conducator vrea pace și liniște. Numai în vremuri de pace și liniște se poate construi, se poate progresa. A pardon. Am uitat. Voi nu vreți progres. Voi vreți sa ne deplasam.doar cu căruțele. De ce nu renunțați la.masonile voastre ?? De ce din patriotism.nu va luați toti dacii ?? Mi-e lehamite de voi !!!!

  3. Vlad Tepes Răspunde

    @ Liberal – da bine le-ai zis !

  4. Gogu Răspunde

    “Forta dreptei” ?Fix pix !IP.S.-Papagalul orban e un expirat… :)))))))

    • Falviu Răspunde

      ….cum de altfel este toată clasa politică,mincinoși, hoți,analfabeți,combinagi impostori!!!.

  5. C4s Răspunde

    De cand Ponta a fost mai dreptaci decat orice dreptaci, viziunea de drepta din Romania pare cam stagace oricare ar fi ea.

  6. Gheorghe Răspunde

    S-au adunat sacalii,aceeasi dar si altii in cautarea,,unui os de ros”Dau din maini se inghesuie se sfasie unii pe altii da daca cuimva vor ajunge la OS.Seful lor sacal cu state vechi in politica din romanistan isi cauta acoliti cu care sa atace puternic batalia pentru os.Ei nu inteleg sau se fac ca nu inteleg cata scarba ne provoaca?!Ne-am saturat de voi ca de mere padurete mai putori de pe centura.

  7. Jan@unu@muresan Răspunde

    Partidu miu prifirat bai vere. Sunt o coorva ordinara.

  8. Tataee Răspunde

    Taci, taci, taci, taci dracu’!
    Dacă mai scoţi un cuvânt cred că-mi explodează capu’!
    Eşti senator, dai speranţe pe la televizor,
    când tu defapt vrei doar să furi în viitor..
    Te acuz de abuz, furi viitorul meu şi al altora milioane de
    români.
    Ţi-o dau la m**, nu accept şi nu suport pe unul care caută cireaşa doar ca s-o înfigă-n tort.

  9. comentator Răspunde

    Aș sugera ca partidul să se rebrenduiască. Ceva de genul “un partid cu greutate”, “o dreaptă cu greutate” sau ceva asemănător. Ar fi păcat să nu se exploateze dacă tot este minunăția aia de Indice de Masă Corporală (IMC) în exces expusă acolo!🤪😨😜😂 Vă dați seama cum arată sau cum va suna când va ieși dânsul și ne va îndemna să facem economie și să ne tragem pantalonii mai bine pe noi? Mai țineți minte pe Hering din “Marele Dictator” al lui Chaplin???

  10. Mihai Răspunde

    O echipa in bine formata . Feliciari Forta Dreptei Satu Mare .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.