Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Cei doi frați polițiști din Satu Mare vor fi plasați sub control judiciar

Cei doi fraţi poliţişti din judeţul Satu Mare care făceau afaceri în timpul serviciului chiar cu mașinile de Poliție urmează să fie plasați sub control judiciar.

Frații polițiști au fost reţinuţi de către procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie, fiind acuzați pentru infracțiuni de delapidare și înșelăciune. Cel mai probabil însă, procurorii nu vor cere arestarea lor.

Potrivit surselor PortalSM, procurorii propun plasarea sub control judiciar.

Procurorii au explicat, într-un comunicat de presă, de ce i-au reținut pe cei doi agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare:

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de două persoane, având calitatea de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi delapidarea, prevăzută de art. 295 alin. 1 C.pen.

În fapt, se reţine că persoanele în cauză:

În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza jud. Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construireacte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau. De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii; angajarea de personal şi coordonarea acestuia; încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor. Totodată, în scopul efectuării activităţilor anterior menţionate, persoanele în cauză, au efectuat deplasări cu autospecialele de poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi s-au deplasat, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie.

În cursul zilei de 28.11.2022 au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare. În prezent faţă de persoanele în cauză s-a dispus luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Ca urmare a faptului că persoanele în cauză au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.


Un comentariu

  1. Gabi Răspunde

    Au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziție ăștia sunt doar doi, celelalte două mandate pentru cine au fost puse!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.