Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

FOTO. Zeci de tone de produse second-hand, oprite în vama Petea. Au fost trimise înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu produse second-hand constând în textile și electrocasnice uzate.

Luni, 21 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni români, în vârstă de 32, respectiv 43 de ani, conducând două automarfare înmatriculate în România.

Cei doi șoferi transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile și electrocasnice uzate, de la două societăți comerciale din Germania și care urmau să ajungă unele la o firmă din Bistrița Năsăud, iar celelalte la o societate comercială din județul Cluj.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 29.650 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente legale.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu au putut prezenta certificatele privind operațiunile de curățare și dezinsecție.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Poliția de Frontieră

13 comentarii

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Proveniența mărfurilor este din Germania!!! Cel care ai scris articolul nu-ți citești propriul material sau faci asta intenționat????

    • Ionel Răspunde

      Da, ca doar ca sa ajungi in Romania ai legatura directa cu Germania, treci peste Ungaria, o vezi doar in poze.. stie waze-ul mai bine.

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Repet, proveniența mărfii este din Deutschland. Așa orice marfă ce vine rutier sau chiar pe cale ferată vine din Ungaria????? Tu însuți ai scris în articol că marfa venea de la nemți. Cât ai avut la limba română la compunere pe text la libera alegere? Îți bați joc singur pe limba maternă.

        • Ionel Răspunde

          Pai pe unde trece ca sa ajunga in Romania? Doar nu vine din Serbia.. Pe cei de la ANPC nu-i intereseaza ce fac cu tirul, l-au trimis inapoi in ungaria de unde a intrat in punctul de frontiera roman. Doar nu o sa-l trimita direct in germania, gen: “hai boss, te duci in germania, nu mai treci prin ungaria, ca asa zicem noi.. nu cumva sa te intorci in ungaria de unde ai ajuns la punctul nostru de control frontier”..

          Repet sa intelegi: firma din germania a trimis in romania niste resturi, resturile au intrat la vama prin ungaria, pe vamesi ii doare undeva din ce tara au venit, pe aici nu se trece si a trimis camionul inapoi in tara de unde au intrat in punctul de frontiera, doar nu e obligatia vamesilor sa-i trimita in germania inapoi.. esti belea..

          Te macina frustrarile sau nu intelegi cum functioneaza geografia?

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            @Ionele, reproduc titlul asa cum este.
            Zeci de tone de produse second-hand, oprite în vama Petea. Au fost trimise înapoi în Ungaria.
            Daca tu de aici intelegi altceva decat ce am spus eu inseamna ca nu ai nici 8 clase facute pe bune. Hai pa. De ce se caută conflictul când nu e cazul? Cine a început cu titlul redactat aiurea? Dar cum spune și numele meu ales tu de aici înțelegi ce vrei. Mai trist e că intrând în Schengen curând va dispărea acest tip de articol definitiv. Îți dai seama! Vei fi nevoit să gândești, să lucrezi! Groaznic!

          • Janika

            Ne explici ca unde l-au trimis in Ungaria? Dupa logica ta…

  2. Satmarean Răspunde

    Terminați odată și pentru totdeauna cu gunoaiele de dincolo de granițele României !!! A ajuns, e plin peste tot de gunoaie aduse din alte țări !!!

  3. Ionel Răspunde

    Păi da, l-au trimis de unde a venit.. au venit din ungaria in vama in romania, n-au venit din dubai si au aterizat direct la vama. Cred ca premiul pentru cel mai putine clase iti apartine. Ne mai auzim, te pup :*

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Să citez?
      … conform documentelor de însoțire a mărfii, textile și electrocasnice uzate, de la două societăți comerciale din Germania și care urmau să ajungă unele la o firmă din Bistrița Năsăud, iar celelalte la o societate comercială din județul Cluj.
      Nici în cele mai strașnice vise de-ale tale nu vei avea în veci atâta școală ca și mine, absolventule de Spiru Haret sau de Goldiș la FF.
      Dacă tu ești fericit că amesteci intenționat informațiile atunci te rog înghite gălușca când ești servit absolut la fel când e vorba de tâmpeniile făcute de neamurile tale din diaspora.

  4. H&R Răspunde

    Din titlu reiese ca a venit din Ungaria, in articol scrie cu totul altceva. Articol clickbait!
    Si mai vreti si in ‘scheggem’.
    Nu intram noi in Schengen in veciul veciurilor, Amin.

  5. glontu Răspunde

    dezavantaj, ca ungurii-s in Schengen…a intrat marfa pe la Hegyeshalom, ca trenul rapid prin gara Satu Mare…si militienii/vamosok dastepti de la Petea au DESCOPERIT!!!.. al naibii!!…na hai inapoi…desi puteam cumpara..mai ieftin

  6. Satmarean1 Răspunde

    Daca soferul ar face puscarie,tirul si marfa confiscate si s-ar face controale la sange la firmele carora le este destinata marfa nu ar fi zilnic cazuri de acest gen,dar ….intram in shengen si va fi istorie tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.