Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, în municipiul Satu Mare

ACTUALIZARE. Astăzi, 19.12.2022, la ora 11: 37, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș”, al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală a unui service auto situat pe strada Aurel Vlaicu, localitatea Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat 14 pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea cadrelor militare, incendiul se manifesta cu flacără violentă la construcția halei, pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp, cu degajări mari de fum și cu posibilitatea de propagare la operatorii economici alăturați și la camioanele parcate în zonă.

Pe parcursul intervenției au mai fost solicitate forțe militare, astfel că la stingerea incendiului respectiv la limitarea propagării acestuia au participat 22 de pompieri din cadrul Detașamentului Satu Mare, 5 pompieri din cadrul Detașamentului Carei, cu un total de 5 Autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La fața locului a intervenit și Comanda Inspectoratului, Lt.col. Buzduga Sergiu Marius, deplasându-se totodată și prefectul județului, Radu Roca.

Datorită degajarilor mari de fum s-au trimis prin mesaj RO-ALERT, avertizări cu privire la incendiu, recomandându-se evitarea zonei și eliberarea cailor de acces pentru intervenția forțelor.

Prin intervenția concomitentă a pompierilor, s-a localizat incendiul și s-a oprit propagarea acestuia la cele 3 autocamioane și 6 remorci, clădirea cu birouri și operatorul comercial din vecinătate.

Conform declarațiilor proprietarilor, incendiul a izbucnit în zona  de servisare a autoturismelor,  cauza probabilă a producerii incendiului  fiind, efectul termic al curentului electric. Personalul s-a autoevacuat reușind totodată să scoată din zona incendiată 3 autoturisme.

Pentru gestionarea evenimentului, de la momentul începerii intervenţiei şi până la momentul lichidării consecinţelor acestuia, forţele militare au lucrat timp de 4 ore. Dificultatea intervenţiei a fost dată, în special din cauza degajărilor mari de fum şi a multiplelor focare de incendiu.

În urma incendiului a ars: construcția halei de servisare pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp, precum și 5 autoturisme care se aflau în interior.

Știrea inițială:

Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, în municipiul Satu Mare. Incendiul a izbucnit astăzi, luni, 19 decembrie, la un service auto de pe strada Aurel Vlaicu.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii cu trei autospeciale.

3 comentarii

  1. bigbrother Răspunde

    Din fumul care se ridică în sus se poate vedea frumos cum se mișcă orașul către noi culmi.

    • Kuka Răspunde

      Tot mai bine se mișcă! Măcar este ceva vizibil, palpabil, nu ca pe vremea hoțului de piste de biciclete, marele inaugurator de pubele, Moica Cuistul!
      Cuie Moica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.