Ultima actualizare: ieri, 21:46
Locale

VIDEO. Deputatul Radu Panait a obținut fonduri pentru restaurarea castelului din Medieșu Aurit

Deputatul USR de Satu Mare, Radu Panait, a obținut fonduri pentru restaurarea castelului din Medieșu Aurit. Anunțul a fost făcut astăzi, luni, 19 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

,,În urma negocierilor purtate la nivel parlamentar în comisia de buget, finanțe și bănci, în bugetul din anul 2023 au fost alocați 1 milion de lei pentru a începe lucrările de consolidare și ulterior de renovare completă a castelului de la Medieșu Aurit”, a spus Radu Panait.

În cadrul conferinței de presă, deputatul USR a vorbit în detaliu despre această investiție și a prezentat inclusiv un material video care prezintă cum ar putea arăta castelul din Medieșu Aurit după restaurare.

Redăm, mai jos, declarațiile făcute de deputatul Radu Panait:

,,De ce am ales să mă lupt pentru această investiție? Dintr-un motiv cât se poate de simplu. Județul nostru are nevoie de obiective investiționale care pot aduce oameni din afara județului la noi. Avem mari pretenții că suntem o țară turistică însă de multe ori, obiectivele care ar putea stimula această industrie, nu ajung să fie puse niciodată în valoare. Satu Mare are astfel de obiective turistice, și este de datoria întregii clase politice să se alinieze și să susțină punerea lor în valoare.

Aș vrea să ne raportăm la un exemplu de succes.

Castelul Bran a înregistrat în anul 2021 un număr de 400.000 de turiști, într-un an nu tocmai prielnic turismului, turiști din care peste 30 % dintre erau străini, veniți efectiv să vadă acest castel. În 2019 compania care administrează castelul Bran a înregistrat venituri de 36 mil. de lei fiind anul cel mai bun pentru ei din punct de vedere financiar. În anul 2020, anul în care am stat în casă cu toții, au înregistrat 10 mil de lei cifra de afaceri. Asta ne luând în calcul toți banii pe care turiștii îi cheltuie prin Brașov.

Toți oamenii din județul nostru vor avea de câștigat de pe urma acestui obiectiv turistic. Producători de palincă și de alte produse de artizanat, unitățile de cazare din zonă, ștrandurile, și cred că și dumneavoastră puteți să vă imaginați că un potențial de 50-100.000 oameni în județul nostru într-un an, vor contribui la creșterea produsului intern brut. Mai simplu spus, români din alte județe și străini vor veni la noi să își cheltuie banii pentru a vizita acest castel.

Castelele și conacele din județ ar putea avea propriul circuit turistic, unul câte unul ele trebuie renovate atât prin sprijin guvernamental sau fonduri europene cât și prin investiții private. Odată cu fluxul de turiști, locurile de muncă din județul nostru se vor diversifica iar calitatea vieții noastre va crește. Prin campanii de promovare a obiectivelor turistice și circuitelor turistice din județ vom fi cu adevărat unul din județele fruntașe ale turismului românesc.

Să dezvolți o afacere de succes în turism nu este ușor, dar castelul de la Medieșu Aurit are toate calitățile să fie chiar principalul obiectiv turistic de la noi din zonă.

În urmă celui de al doilea război mondial, castelul a rămas o ruină. O ruină de care nimeni nu s-a ocupat de atunci. Micile lucrări făcute în jurul castelului din puținii bani ai primăriei Medieșu Aurit au ajutat într-o oarecare măsură la stoparea degradării lui, dar nu au fost suficienți pentru a-l aduce la adevăratul lui potențial. Istoria castelului Lonyai este puțin cunoscută, așa că vă rog să mă sprijiniți în acest demers de a promova o bijuterie a județului nostru.

Am făcut primul pas mic și poate cel mai important pentru restaurarea castelului și prezervarea patrimoniului cultural sătmărean. Atâta timp cât voi avea mandatul de parlamentar mă voi lupta pentru a obține finanțare pentru castelul de la Medieșu Aurit, în speranța că în curând să-l vedem în totalitate renovat și cu porțile deschise pentru zeci sau chiar sute de mii de oameni în fiecare an. Mai departe, ne bazăm pe autoritățile locale pentru ca proiectul și procedurile să fie urgentate, iar lucrările de consolidare să înceapă.

Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor românilor care își plătesc taxele și impozitele, o părticică din banii lor vor ajuta anul acesta cu adevărat turismul românesc. Colegilor mei din USR, care au susținut ideea de la bun început și care m-au ajutat în negocierile din parlament, Cătălin Drulă și Dan Barna.

Celorlalți 6 parlamentari ai județului nostru care au susținut finanțarea prin votul lor pozitiv în plenul reunit al parlamentului. Și domnului primar Marian Torok, pe care îl asigur de tot sprijinul meu pentru acest proiect important pentru noi toți sătmărenii”.

Cum ar putea arăta castelul din Medieșu Aurit după restaurare:

15 comentarii

  1. History Răspunde

    Acest castel aproape s-a năruit complet. Pentru că cine trebuia să intervină pe clădire nu s-a obosit de decenii să facă ceva. După ce Careiul a renovat castelul Karolyi și scoate bani foarte serioși de acolo s-au trezit decidenții în ceasul al 12-lea să facă ceva. Să fie în ceas bun! Sper să nu fie ca și sinogoga din Satu Mare care au lăsat-o intenționat să se năruiască. Prietenii știu de ce. Este foarte bine amplasat, accesibil și poate găzdui foarte multe evenimente. De mult trebuia făcut ceva cu el. Cum se spune, deja e târziu. 🙏🏼

    • Adi Răspunde

      Mars este o ciocolată cunoscută, cu drag îți dau câteva mii de bucăți să-ți iasă pe nas și gură .
      Partid de mincinoși și hoți !!

  2. Decebalus per Scorillo Răspunde

    Hopa, m-am trezit! Eu sunt Radu Panait!

  3. Adi Răspunde

    Na amu da-te si tu mare

    • 7 lanțuri Răspunde

      Mă întreb de ce în prezentarea de pe ecran, prima limbă este alta decât cea română.

      • de exemplu Răspunde

        Poate materialul nu a fost făcut în România. De nicăieri nu rezultă cine e autorul iar pe youtube dacă ai cont de ăsta poți încărca ce-ți dorește suflețelul. Nu trebuie să cauți din astea și acolo unde nu este cazul.

      • web designer Răspunde

        AAAAAAAAAA ………DL PEVECISTAPANI… buna ziua !!!!

  4. szighet Răspunde

    Daca obtinea ceva fonduri pt renovarea cladirilor centrale io-l tzucam pe grumaz pa deputatu aiesta.

    • urbanism Răspunde

      Nu să poace că alea sunt proprietate privată și nu se dau fonduri nici de la guvern și nici de la UE ca tu așa pe persoană fizică să te îngrijești de casa ta proprie. Înțelegi? Aici nu mai discutăm cum a fost căpătat. E a ta și ai grije de ea. Dar și pe mine mă deranjează asta și va arăta ca drq când va fi gata centrul vechi (presupus frumos, dar mie nu-mi place proiectul) și clădirile de pe margine care cam stau să pice, multe dintre ele. Dacă nu se face ceva cu imobilele dărăpănate atunci cu tot proiectul am dat o palmă la r@h@t.

      • Domeniupub Răspunde

        Acele cladiri cu fatade in ruine din centru cui apartin ? unor Grupuri de interese din Bucuresti ?

        • urbanism Răspunde

          Îs o grămadă de tot felul de situații. Dar repet nu văd rostul proiectului cu parcul dacă clădirile care mărginesc arată mai rău ca după un război. Că vezi dacă prin absurd se vor găsi bani pentru clădiri va fi show cum să le reabiliteze puțin mai încolo când va fi închis pentru circulație auto plus îți dai seama ce de mizerie se va face dacă se vor reabilita doar și fațadele. Dar probabil asta va fi un proiect nou atunci cu reabilitarea reabilitării. Ce țară minunată, nu?

    • History Răspunde

      Bine zis pentru că ce s-a făcut la Ardud e bătaie de joc. Sunt destule materiale prin biblioteci și muzee și se poate confrunta ce era în imagini acum 200 de ani și ce este acum refăcut. Fiecare poate trage singur concluzia. Dacă seamănă îmi mănânc pălăria. Și mai ales când văd în poze pe (încă) primarul care se și expune falnic ca în visele erotice în cavaler cruciat!?!? Salvăm domnițe neprihănite? De unde și până unde? Și nu înțeleg cum se permite pentru că este absolut fals, greșit! Nu vă bateți joc de corecta interpretare a istoriei, mai ales când sunt și destule informații disponibile pentru că foarte ușor se poate întoarce împotriva voastră. Nu cred că trebuie să dau exemple.

  5. USR PLUS (căcat) Răspunde

    Ne-am lămurit cu USR Timișoara și sectorul 1 și Brașovul ne arată că trebuie să îi alungăm cu picioare in cur…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.