Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Femeie înjunghiată în ștrandul din Carei, la o zi de naștere

Un bărbat din municipiul Carei se află în urmărire penală după ce a înjunghiat de mai multe ori o femeie în timpul unei zile de naștere. Incidentul a avut loc la ștrandul din municipiul Carei, în luna septembrie, iar acum bărbatul a fost trimis în judecată.

Potrivit informațiilor PortalSM, cei doi se aflau la un eveniment privat, o zi de naștere la ștrandul termal din Carei. Bărbatul ar fi început să o atace pe femeie, aplicându-i două lovituri cu un cuţit în zona umărului şi a antebraţului stâng. După incident, femeia a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, la fața locului s-a produs un întreg scandal public, toate persoanele aflate la fața locului fiind în stare de șoc.

Bărbatul a fost sincer cu organele de poliție, acesta recunoscând parțial comiterea faptelor. El a fost trimis, acum, în judecată, în stare de libertate, pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de: loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi a liniştii publice, şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.