Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Un sătmărean s-a întors beat acasă și şi-a împuns soţia în piept cu o furcă!

Un bărbat din județul Satu Mare, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-a împuns soția în piept cu o furcă. El  a primit pedeapsa de 8 luni de închisoare cu suspendare.

Femeia se afla în curte, atunci când soțul ei s-a întors acasă beat. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, fără vreun motiv, a început să strige la femeie și cu o furcă a împuns-o în zona pieptului şi a mâinii, lovind-o şi în zona nasului. Femeia a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale

În urma acestui incident, bărbatul a primit un ordin de restricție, prin care acesta trebuie să stea la o distanță mai mare de 50 de m de femeie. La câteva zile, însă, bărbatul nu a respectat ordinul, acesta, aflându-se din nou sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în curtea locuinţei femeii şi a început să bată în uşa casei, cu intenţia de a face scandal. Pentru ca femeia se află în locuinţă, aceasta a apelat la 112. La scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, moment în care numitul bărbatul a ieşit din curte.

Potrivit declaratiei bărbatului, în data de 11.03.2021, atunci când a împuns-o pe femeie cu furca, el s-a dus să hrănească animalele, dar soția l-a certat din cauza faptului că s-a întors băut acasă. El s-a enervat, şi având în mână o furcă, a ridicat-o spre soţia sa şi din greaşeală a împuns-o puţin în zona pieptului

Cu privire la incidentul din data de 27.03.2021, acesta a declarant faptul că, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce trecea strada locuinţei sale, soţia sa a strigat după el că poate merge acasă pentru a dormi în bucătăria de vară, dar când a intrat în bucătăria de vară, soţia sa a închis uşa pe dinafară, motiv pentru care acesta a început să strige şi să bată puternic în uşă.

Acum, bărbatul a primit 8 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.