Ultima actualizare: azi, 06:45
Locale

Start campaniei de împădurire. Peste 135 de hectare deja la Satu Mare!

Start campaniei de împădurire. Peste 135 de hectare deja la Satu Mare! Sesiunea de informare cu privire la Campania Națională de Împăduriri 2022-2026 a avut loc, luni, la Prefectura Satu Mare. În cadrul sesiunii, au fost prezentați pașii necesari pentru a intra în campanie, precum și discuții cu privire la etapele ce trebuie parcurse.

Campania Națională de Împăduriri 2022-2026 a fost lansată în luna noiembrie a anului 2022, prin fonduri PNRR. Campania are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.

În momentul de față, în țară au fost depuse 844 de cereri, din care 492 au fost acceptate, iar alte 70 se află în lucru.

„Cu privire la Satu Mare, avem până la această dată 135 ha pentru care s-au aplicat și sunt depuse cereri pentru avize de principiu. În lucru mai avem 14 din ele, iar acceptate sunt 116. Patru nu au fost eligibile”, a spus Dan Maxim, de la Garda Forestieră Oradea.

Primul lucru pe care o persoană trebuie să îl facă pentru a aplica la acest program este de a își realiza un cont pe Programul de gestionare al împăduririlor. După realizarea contului, persoanele din cadrul PNRR verifică cererile după care oferă avize de principiu pentru zonele eligibile pentru acest proiect.

Oamenii care aleg să participe la campania de împădurire vor primi suma de 456 de euro an/ha ca și primă de sechestrare forestieră.

” Pe lângă această primă veți primi bani pentru proiectul tehnic, pentru împrejmuire și totodată dacă ați avut terenul agricol degradat în ultimele 12 luni, mai primiți un venit pe 12 ani pentru pierderea venitului agricol, de 190 de euro pe an. Ceea ce înseamnă că în primi 12 ani veți avea undeva la 646 de euro. Asta pe lângă tot ce înseamnă cheltuielile de înființare”, a explicat Cristian-Valer Beșeni.

Targetul campaniei naționale de împădurire pentru anul 2023 este realizarea a cel puțin 25.000 ha suprafețe de păduri noi, iar până în 2026 se dorește realizarea a 56.700 ha suprafețe noi de teren împădurite.

“Rolul nostru este ca cât mai mulți să beneficiem și să implementăm acest program în care județul să beneficieze de o suprafață cât mai mare prin acest program PNRR”, a spus prefectul Radu Roca.

5 comentarii

  1. Nha Răspunde

    Primaria SM cate 0 ha s-a angajat sa planteze?

    • ecologist resemnat Răspunde

      Unde? În capul primarului ca să-i crească părul la loc? Ca să faci așa ceva trebuie să ai teren disponibil și mai cu seamă unul care nu se pretează la altceva. Și în primul rând să fie în extravilanul orașului. Tu crezi că mai este? Eventual ici-colo câte o parcelă uneva răsfirat.

    • Teodor Răspunde

      @Nha
      ce treaba are primaria ? Eventual Consiliul judetean . In stire e vorba de prefectura SM.
      Unde sa planteze primaria hectare ? in parcarea de la Kaufland? pe stadionul Olimpia?

  2. Roman Răspunde

    valer beseni asta el numai participa si citeste de pe hartie, cate controale a facut oana acuma, sa vedem si noi fapte, care sunt atributiile sale pe 25 de mii de ron salaru

  3. Valentin Mada Răspunde

    Valer Beșeni este un profesionist, un om impecabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.