Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Centrală fotovoltaică în Satu Mare. Investiție de zeci de milioane de euro

Raiffeisen Bank International şi Raiffeisen Bank România au acordat un credit în valoare de 40,5 milioane de euro unei societăţi din grupul Shikun and Binui Energy din Israel pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 70 MW, în Satu Mare, informează Ziarul Financiar.

„Contractul de finanţare pe care l-am încheiat cu grupul Raiffeisen pentru proiectul Satu Mare marchează pentru noi o piatră de hotar, trecerea la un alt nivel în dezvoltarea operaţiunilor globale ale companiei. După câţiva ani de dezvoltare intensă în sectorul energetic din România, primul nostru proiect a ajuns la etapa de a fi finanţat şi putem începe construcţia. Cooperarea noastră cu Raiffeisen Group – un grup bancar internaţional de top – este confirmarea deplină a încrederii în capacitatea Shikun and Binui Energy de dezvoltare şi realizare a proiectelor”, a declarat Yuval Skornik, vicepreşedinte Business Development Shikun and Binui Energy.

La finalul anului trecut, Shikun and Binui Energy a semnat un contract cu un contractor EPC european pentru construcţia “la cheie” a parcului fotovoltaic, incluzând proiectare, inginerie civilă, mecanică şi electrică, achiziţie de echipamente şi construcţii.

Lucrările de proiectare şi achiziţionarea echipamentelor principale au început deja, iar punerea în funcţiune este planificată pentru al doilea trimestru al anului viitor, potrivit unui comunicat al Raiffeisen Bank.

Sursa: Ziarul Financiar

4 comentarii

  1. Nha Răspunde

    Bineinteles ca tot pe terenuri agricole! 😔

  2. ecologist resemnat Răspunde

    Nu înțeleg aceste investiții. Avem altul ditamai mare în județ că cică e a doua sau a treia din Europa și a dat faliment. Acum vine alta, acoperim terenul care nu va mai produce nimic agricol dar nici chestia asta nu va merge. Astea sunt făcute de firme care fac contracte pentru vânzare de energie electrică și trebuie să prezinte că au producție și mai ales din cauza certificatelor alea verzi trebuie să aibă și din surse regenerabile. Mai vin și ceva bani de la guvern, subvenții etc. apoi dacă nu ține trag obloanele. Ce rost să facem în Sătmar încă unul când celălalt în Ciuperceni stă? Și ce câștigă orașul din ăsta? Să nu cumva să credeți că va primi primăria curent de acolo că nu așa merg treburile. E clar tulbure.

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Aia cu certificatele verzi e poveste expirata.

      • ecologist resemnat Răspunde

        Dar mai scot de la naftalină ca și scuză. Știu și eu ce zici. Numai nu înțeleg că dacă celălalt megaproiect nu a mers de ce ne apucăm iar să acoperim terenurile cu un alt megaproiect ca după aia nu cumva să le mai putem lucra ca și teren agricol, asta indiferent cum. Tind să cred că lor le trebuie doar ca să arate că au capacitate de producție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.