Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

Copilă de 15 ani violată, ani la rând, de tată și cei trei frați. Cu acordul și sub privirile mamei

Zece ani de închisoare cu executare pentru părinții unei adolescente din Botoșani după ce aceștia și-au bătut joc, ani la rând, de propria fiică. Cu acordul mamei, copila de 15 ani a fost agresată sexual și violată în mod repetat atât de tată, cât și de frații ei mai mari.

Băietii, în vârstă de 17, 19 și 20 de ani, au fost condamnați de Judecătoria Botoșani la 3, respectiv 7 ani de detenție pentru agresiune sexuală și viol, scrie BotosaniNews. Ororile la care a fost supusă copila de 15 ani din Botoșani au ieșit la iveală în vara anului trecut.

“Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2019-2021, bărbatul de 41 de ani ar fi atins-o în mod frecvent, în zonele intime, pe fiica sa, minoră, împotriva voinţei acesteia. Totodată, în aceeaşi perioadă, cei trei tineri, fraţi cu victima, prin constrângere şi violenţă, ar fi întreţinut în mod frecvent raporturi sexuale cu minora”, precizau, în iunie 2022, reprezentanții IPJ Botoșani, citați de Agerpres.

Tatăl şi cei trei fii ai săi au fost arestaţi preventiv atunci, iar recent Judecătoria Botoșani a dat verdictele: 10 ani de închisoare pentru bărbatul de 41 de ani, respectiv 7 ani pentru cei doi frați majori. Cel de-al treilea băiat, care este minor, a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani, pentru viol în formă continuată.

Ulterior, ancheta a scos la iveală că agresiunile sexuale se întâmplau sub ochii și cu acordul mamei. Femeia este acuzată de rele tratamente aplicate minorului, coruperea sexuală a minorului în formă continuată și complicitate la infracțiunea de agresiune sexuală în formă continuată. Pentru că a fost părtașă la calvarul fiicei ei și nu a intervenit, ba chiar a încurajat ororile sexuale, femeia a fost condamnată la 10 ani și jumătate de închisoare și a primit interdicția de a se apropia de copiii ei timp de 5 ani după eliberare. Toți cei cinci (mama, tatăl și cei trei băieți) se află în spatele gratiilor, încă din vara anului trecut, potrivit Digi24.

7 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Adevarata familie traditionala. Probabil era si stalp al bisericii…minim primcurator.

  2. Alex Răspunde

    Foarte puțin se întâmplă mai mult în estul sălbatic. Sant romani?

  3. .... Răspunde

    probabil i-o trageau si mamicii…

  4. România reală Răspunde

    România lucrului bine făcut, pardon f#t#t.😲😵🤯😰🤢💩
    Suntem de toată groaza!😱🤢🤢🤢🤢🤮🤮🤮

  5. Cluj 61 Răspunde

    Prea blândă justiția. Părinți condamnați pe viață,copii 20 de ani fiecare. Maicasa data la deținuți din toate penitenciarele.

  6. Mihai Răspunde

    Moldova și Oltenia,regiunea ororilor: crime , violuri, tâlhărie, prostituție și oamenii fără frică de D-zeu, Să vă bată D-zeu,și justiție (fără cuvinte…).

  7. Stelian Răspunde

    Vai, vai. Totul se întâmplă în Moldova, Botoșani. De cei din Ardeal de ce mama dracu’ nu spuneți?!?!??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.